Matei 22
22
Pilda nunții fiului de împărat
1Când le-a vorbit din nou, Iisus,
O altă pildă, le-a mai spus:
2„Împărăția cerului
E-asemeni împăratului,
Care o nuntă-a pregătit,
Când fiul și-a căsătorit.
3Prin robii săi, el a chemat
Nuntașii. Mulți l-au refuzat.
4Atunci, alți robi, el a trimis
Și celor invitați le-a zis:
„Iată, ospățu-i pregătit.
Veniți! Cu drag, eu v-am poftit.
Juncii și vitele-ngrășate
Pentru ospăț, au fost tăiate.”
5Nuntașilor nu le-a păsat:
Unul, la holde, a plecat,
Iar altul, la al său negoț.
6Ceilalți i-au prins pe robi, și toți
Cei care-au fost la ei trimiși,
Au fost bătuți și-au fost uciși.
7Când împăratul a aflat,
Furia lui s-a revărsat:
Cu oastea sa, el a venit,
Pe-acei tâlhari i-a nimicit
Și-a dărâmat lucrarea lor.
8Apoi, le spuse robilor:
„Iată că nunta este gata,
Dar cei poftiți și-au luat plata,
Fiindcă-au fost niște netrebnici.
9Acuma, dacă n-au fost vrednici,
Ieșiți pe drumuri! V-așezați
Pe la răspântii și chemați
Pe toți pe care-o să-i găsiți,
Căci vreau, la nuntă, să-i poftiți!”
10Robi-au plecat și-au împlinit
Tot ce stăpânu-a poruncit –
Și buni și răi, au adunat.
Toți, în odaie, au intrat,
Iar sala nunții s-a umplut.
11Când împăratul a văzut
Că totul s-a îndeplinit,
Printre nuntași el a venit,
Să-și vadă oaspeții chemați.
Uimit, văzu-ntre invitați,
Unul – la masă așezat –
Fără însă a fi-mbrăcat
Cu haina pentru nuntă. El
A zis, către omul acel:
12„Prietene, cum ai intrat,
La nuntă, făr’ a fi-mbrăcat
Cu hainele de sărbătoare?”
Omul, simțind că vină are,
Ochi-și plecă și-a amuțit,
13Iar împăratu-a poruncit:
„Hei, slujitori! Iute-l legați
Și-apoi, afară-l aruncați,
În negura plânsetelor
Și în scrâșnirea dinților!
14Căci mulți sunt cei chemați să vie;
Aleși, puțini doar, au să fie!”
Birul
15Iisus, când pilda a sfârșit,
Toți Fariseii s-au gândit
Cum ar putea ca să-I întindă
Curse, cu vorba ca să-L prindă.
16Irodiani, ei au trimis –
Cu ucenicii lor – și-au zis:
„Învățătorule, venim
La Tine, pentru că noi știm
Că tot ce spui, e-adevărat.
Norodului, i-ai arătat,
Prin adevăr, a Domnului
Cale; la fața omului,
Tu, niciodat’, nu Te-ai uitat –
De nimenea nu ți-a păsat.
17Ne spune așadar, cum vezi
Problema birului? Ce crezi –
Pentru că iată, noi nu știm –
Se cade, oare, să plătim,
Cezarului, bir? Dacă nu,
Ne-nvață, ce să facem, Tu!”
18Iisus, care le cunoștea
Gândul, le-a spus: „Părerea Mea,
Este că voi nu vreți să știți,
Voiți doar să Mă ispitiți!
19Fățarnicilor ce sunteți,
Dați-Mi un ban! Ei, ce vedeți?
20Al cui e chipul desenat
Și slova ce s-a încrustat
Pe acest ban?” „Sunt ale lui,
21Toate-s ale Cezarului” –
Au răspuns ei. „E-adevărat!
Atuncea, dați ce e de dat
Pentru Cezar, iar Domnului,
Dați-I ceea ce este-al Lui!” –
22Le-a zis Iisus. Ei s-au mirat,
Și-nvinși, de-acolo, au plecat.
Despre înviere
23Abia plecară Fariseii,
Că și sosiră Saducheii –
Cei cari nu cred în înviere –
Și-au mers, pân’ la Iisus, spre-a-I cere
Un sfat. Unul din ei a zis:
24„Învățătorule, a scris
Moise, că de-ntâmpla-se-va
Și o să moară cineva,
Fără să fi avut copii,
Atuncea, fratele său – știi –
Va trebui să se însoare
Cu văduva acelui care
Murit-a, și să îi ridice
Urmași – căci Moise așa zice.
25Iată, la noi, au fost o dat’
Frați, șapte. Primul s-a-nsurat,
Și a murit făr’ a lăsa
Nici un urmaș, în urma sa.
Atunci, nevasta omului,
Rămase la fratele lui.
26Și cel de-al doilea a murit;
La fel, și-al treilea a pățit,
Și-al patrulea, și-al cincilea,
Pân’ a murit și-al șaptelea.
27După ce i-a-ngropat pe toți,
Femeia a murit. De poți,
28Ne spune: când vor învia
Toți oamenii, atuncea, ea,
Cărui din frați are să-i fie –
Căci au avut-o toți – soție?”
29Iisus le-a zis: „Vă rătăciți,
Scriptura, pentru că n-o știți!
Nici nu cunoașteți – vă spun Eu –
Puterile lui Dumnezeu.
30Când învierea va veni,
N-au să se-nsoare oamenii.
Asemenea îngerilor,
În cerul Domnului, fi-vor.
31Și-acum, că vorba ați adus
Despre-nviere – ce va spus,
Dumnezeu, vouă – n-ați citit?
Ascultați dar, ce a vestit:
32„Sunt Dumnezeul lui Avram,
Isac și Iacov”. Iată, am
Să vă mai spun ceva și Eu:
Să știți – cu toți – că Dumnezeu
E Dumnezeul viilor
Și nicidecum al morților!”
33Acei care Îl ascultau,
Uimiți, de vorbele-I, erau.
Porunca cea mai mare
34Când auziră Fariseii
Cum au pățit-o Saducheii –
Cum gura li s-a astupat –
S-au strâns cu toți și-au încercat
35Să-L ispitească pe Iisus.
Un învățat al Legi-a spus:
36„Învățătorule, știi care
Este porunca cea mai mare,
37Din Lege?” „Să-L iubești”, a zis
Iisus, „pe Domnul, cum e scris:
„Cu inima și sufletul,
Și-apoi cu întreg cugetul.”
38Asta-i porunca cea mai mare;
39Și-a doua, asemănătoare
Cu prima, spune: „Să-ți iubești
Aproapele, cum însuți ești
Iubit, chiar tu, de către tine”.
40Aste porunci cuprind, în sine,
Pentru acel ce le-nțelege,
Prorocii și întreaga Lege.”
Al cui fiu este Hristosul?
41Doar într-un loc se adunau
Toți Fariseii, când aveau
Ceva urgent de discutat.
Iisus S-a dus și-a așteptat,
În acel loc, să se adune
Cu toți, ca să le poată pune
O întrebare. În sfârșit,
Când Fariseii au venit,
Iisus S-a ridicat de jos
42Și-a zis: „Ce credeți, de Hristos?
Al cui Fiu poate El să fie?”
„E al lui David, doar se știe!
Faptul acesta-i cunoscut!”
43„Atunci, cum oare, a putut,
David, de Duhu-nsuflețit,
Să-I spună „Domn”? Ați auzit –
Căci, în Scriptură, este scris –
Felul în cari David I-a zis.
44De nu știți, am să vă spun Eu:
„Domnul a zis, Domnului Meu:
„Așază-Te, la dreapta Mea,
Până atunci când voi putea –
Până când voi găsi o cale –
Dușmani-Ți, sub tălpile Tale,
45Să Ți-i așez!” Vă-ntreb acum:
De I-a spus „Domn”, atuncea cum,
Lui David, El îi e fecior?”
46Pe chipurile tuturor,
Mirarea s-a întipărit;
Nici un cuvânt nu s-a rostit.
De-atunci, nimeni nu I-a mai pus,
Vreo întrebare, lui Iisus.
Currently Selected:
Matei 22: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
