Matei 21
21
Intrarea lui Iisus în Ierusalim
1Pe muntele Măslinilor,
Din rândul ucenicilor –
Sosind – Iisus, doi a ales
Și, înainte, i-a trimes:
„Suntem lângă Ierusalim
Și, în curând, o să sosim,
În Betfaghe. ‘Naintea noastră,
2E satul, iar menirea voastră
Este să mergeți până-n sat.
În el, găsi-veți, imediat,
O măgăriță cu-al ei pui.
Să n-aveți grija nimănui!
Voi trebuie să-i dezlegați
Și-apoi, la Mine, vă-nturnați
Cu măgărușii. De cumva,
3Vă-ntreabă cineva, ceva,
Să spuneți: „Are trebuință
Domnul, de ei”. Acea ființă
Mi-i va trimite imediat.”
4Toate, așa, s-au întâmplat,
Căci trebuia a fi-mplinit
Aceea ce a fost vestit
Prin vorbele prorocului:
5„Spuneți fiicei Sionului:
„Iată că Împăratul tău,
Călare pe măgarul Său –
Pe mânzul măgăriței – vine,
Blând, și se-apropie de tine.”
6Cei doi plecară, iar apoi,
Împlinind totul, înapoi,
Cu măgăruși-au revenit,
Precum Iisus le-a poruncit.
7I-au dus în fața Lui Iisus,
Și hainele pe ei și-au pus,
Iar El, deasupra, S-a urcat.
8Norodul L-a întâmpinat
Și mulți sunt cei care-au făcut,
Din a lor haine, așternut
În calea Lui. Alții tăiau
Ramuri, și-apoi le presărau
Pe drum, în fața Lui Iisus.
9Cei cari ‘naintea Lui s-au dus,
Precum și cei care veneau,
În urma Sa, mereu strigau:
„Osana, al lui David Fiu!
Slavă lui Dumnezeu Cel viu!
Osana, binecuvântat
E Cel ce ni s-a arătat,
Care-n Numele Domnului
Sosește-acum. Osana Lui!
Osana! Slava Celui Sfânt,
În ceruri cari prea-nalte sânt!”
Gonirea vânzătorilor din Templu
10Când, în Ierusalim, sosiră,
Fierbea cetatea. Toți voiră
A ști, cuprinși de-nfrigurare:
„Dar cine e Acesta, oare?!”
11„El e Prorocul, e Iisus
Din Nazaret!” – unii au spus.
12Apoi, în Templul Domnului,
Iisus simți-n inima Lui,
Un junghi, atunci când a pătruns
Și l-a văzut ce a ajuns.
Pe cei ce-n Templu se aflau –
Pe cei care negoț făceau –
Furios, Iisus i-a alungat.
Tarabele le-a răsturnat
Zarafilor, iar pe acei
Neguțători de porumbei,
I-a scos afară și le-a zis:
13„Adevărat e ce s-a scris:
„O casă, pentru rugăciune,
E casa Mea”, și se mai spune
Că „Voi sunteți aceia cari,
În peșteră, pentru tâlhari,
Ați prefăcut-o.” Vai, de voi!”
14Vreo câțiva orbi și șchiopi, apoi,
La El, în Templu, au intrat.
Iisus, pe toți, i-a vindecat.
15Dar preoții cei mai de seamă,
Lipsiți de cea mai mică teamă
De Dumnezeu, când au văzut
Minunile ce le-a făcut –
Și-asemeni, când au auzit
Cum că Iisus e preamărit,
Că pruncii chiar, strigau „Osana,
Fiu al lui David!” – atunci cana
Mâniei lor s-a încărcat,
Și, pe Iisus, L-au întrebat:
16„I-auzi pe-aceștia ce vorbesc?”
„Sigur că da. Ei împlinesc
Ceea ce în Scripturi s-a scris,
Acel cuvânt care a zis:
„Tu, laude, din gura lor –
A pruncilor, sugarilor –
Ți-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat
17Și în Betania-a plecat.
Cu-ai Săi, acolo, a rămas –
În noaptea ‘ceea – de au mas.
Blestemarea smochinului
18În zori, pe când se întorceau
Iar în cetate, toți erau
Înfometați. Când au zărit
19Acel smochin pipernicit,
Crescând chiar lângă drumul lor,
S-au bucurat, sperând că vor
Găsi vreo fructă, de mâncat.
Dar n-au găsit. L-a blestemat,
Atunci, pe-acel smochin, Iisus:
„În veci, să nu ai rod!” – i-a spus.
Pe loc, smochinul s-a uscat.
20Ai Săi discipoli s-au mirat:
„De necrezut e ce-am văzut!
În ce fel, oare, s-a putut
Usca smochinu-ntr-o clipită?!”
21Iisus le-a spus: „De întărită
Va fi credința voastră-n voi,
Mai mari minuni veți face-apoi,
Decât ceea ce ați văzut,
Smochinului, că i-am făcut.
Cum i-am zis eu, smochinului,
La fel și voi, când muntelui,
O să îi spuneți, cu credință
„În mare, fugi!”, cu neputință
Este să nu fiți ascultați.
Crezând, chiar munții îi mutați.
22Tot ce veți cere Domnului,
Tot ce voiți din partea Lui,
De cu credință Îl rugați,
Să știți că o să căpătați!”
Puterea lui Iisus – Pilda celor doi fii
23Iisus, la Templu-apoi, S-a dus.
Bătrânii, preoții, I-au spus:
„Cu ce putere-ai săvârșit
Totul? De unde ai primit
Astă putere? Să ne spui!”
24Iisus le-a zis, la rândul Lui:
„Am să vă pun Eu, o-ntrebare,
Iar dacă o să fiți în stare
Să-Mi dați răspuns, atunci, și Eu,
Am să răspund, la rândul Meu.
25Deci iată ce am să vă cer:
Botezul lui Ioan, din cer,
Sau de la oameni, a venit?”
Ei, între ei, au șușotit:
„Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde,
Va zice: „De-ați știut de unde
Venit-a, de ce n-ați crezut?”
Acum, cu toții am văzut,
26Că gloata l-a crezut proroc
Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc,
Să spunem că botezul lui
Vine din partea omului.
27Mai bine – ca să nu greșim –
Îi vom răspunde că „nu știm!”
„Nu știți? Atunci, la rândul Meu”,
Zise Iisus, „nu spun nici Eu,
Cu ce putere, ce vedeți,
28Eu săvârșesc. Dar, ce credeți?
Era un om care avea
Doi fii, și-i spuse unuia:
„Să mergi în vie, ți-am cerut!”
29„Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut
Și-a mers în via tatălui.
30La cel de-al doilea fiu al lui,
S-a dus și-n vie l-a trimis.
„Bine, mă duc” – fiul a zis,
Însă apoi, nu s-a mai dus.
Acum dar, ce aveți de spus?
31Care, din fii, a-ndeplinit
Ce le-a spus tatăl?” „Negreșit,
Că primul” – au răspuns, în cor,
Toți cărturarii. Atunci, lor,
Iisus le zise: „Vă spun Eu,
Că merge-vor, la Dumnezeu,
Curve și vameși, înainte
De-a merge voi. Să țineți minte!
32Ioan, știți bine, a venit
La voi, umil, blând și smerit,
Urmând calea neprihănirii.
L-ați ați auzit, însă, voi – zbirii! –
Nu l-ați crezut. Cuvintele,
I le-au crezut doar curvele
Și vameșii. Chiar de-ați privit
Aceste lucruri, nu-ați voit
Să vă întoarceți înapoi,
Crezându-l pe Ioan apoi.”
Pilda vierilor
33„Vă spun o altă pildă dar.
A fost un vrednic gospodar,
Care, o vie, a sădit.
După ce locu-a-mprejmuit,
Un teasc, în mijloc, a săpat
Și-apoi, un turn a ridicat.
Sfârșind munca, iar acea vie,
Voind lucrată ca să fie,
Unor vieri a-ncredințat-o.
Deci, liniștit, el a luat-o
Spre alte țări, în treaba lui.
34Însă, la vremea rodului,
Trimise robi, să i se dea
Partea ce i se cuvenea,
Din roade. Dar, robii trimiși
35De gospodar, au fost uciși,
Când au cerut vierilor
Partea, pentru stăpânul lor.
36Apoi, stăpânu-a trimis iar,
Alți robi, vierilor săi, dar,
Au fost întâmpinați, la fel.
37Stăpânu-și zise-atunci în el:
„Ar fi mai bine – gândesc eu –
Să îl trimit pe fiul meu,
Pentru că el va fi primit,
Cu cinste.” Când l-au întâlnit,
38Vierii hotărâți erau,
Să îl omoare, căci gândeau:
„Moartea moștenitorului,
Ne-aduce moștenirea lui.”
39L-au prins pe fiu și l-au ucis.
40Acum, ce credeți că a zis
Stăpânul, sau ce a făcut,
Când aste lucruri, le-a văzut?”
41Ei au răspuns: „S-a-nfuriat:
Pe ticăloși, el i-a tăiat,
Iar via o dădu altui,
Care, la vremea rodului,
Îi va da dreptul cuvenit.”
42Iisus le-a zis: „Voi n-ați găsit
Scris, în Scriptură, niciodată,
Că „Piatra, ce-a fost lepădată
De meșterii zidari, e-adusă
Și-n capul unghiului e pusă”?
Lucrul acesta-i așezat
De Dumnezeu, și-i minunat.
43De-aceea, a Lui Dumnezeu
Împărăție – vă spun Eu –
Că, de la voi, va fi luată
Și altui neam îi va fi dată.
De-acel neam fi-va prețuită,
Căci va da roada cuvenită.
44Zdrobit e cel ce va cădea,
Pe-această piatră, chiar de ea!
Cel peste care a picat
Piatra, acela-i spulberat!”
45Când preoții au auzit –
Și Fariseii – ce-a vorbit,
Au înțeles că doar la ei
S-a referit Iisus. Acei
Vieri, din povestirea Lui,
Sunt mai marii poporului.
46Atunci, gând rău I-au pus și-u vrut
Să-L prindă, însă s-au temut
De furia noroadelor
Care-L credeau Proroc al lor.
Currently Selected:
Matei 21: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
