Matei 26
26
Sfătuirea împotriva lui Iisus
1După ce-a isprăvit, Iisus,
Discipolilor Săi, le-a spus:
2„Doar peste două zile, noi
Vom ține Paștele. Apoi –
Pentru că timpul s-a-mplinit –
El, Fiul, fi-va răstignit.”
3Atuncea, preoții cei mari,
Bătrâni din sfat și cărturari,
În curtea marelui preot,
S-au adunat, de peste tot –
Din întregul Ierusalim.
4„Caiafa! Să ne sfătuim!” –
I-au zis, căci era preot mare.
S-au înțeles să Îl omoare.
Din vorbe, vrut-au să-I întindă
Un laț, cu vicleșug să-L prindă.
5Au hotărât a face toate,
Chiar după Paște. „Nu se poate” –
Și-au zis – „acum, să-L arestăm,
Căci trebuie ca să păstrăm
Calmul, în timpul Paștelor,
Spre liniștea noroadelor.
Să treacă praznicul, și-apoi,
Vom pune mâna, pe El, noi!”
Mirul turnat pe capul lui Iisus
6Iisus, la Simon, locuia –
Leprosul – în Betania.
7Era la masă așezat
Iisus, când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui,
Ducând pe vârful capului,
Un vas de alabastru, plin
Cu un mir scump și foarte fin,
Plin de miresme. A lăsat
Jos vasul și-apoi a turnat
Mirul, pe capul lui Iisus.
8Atuncea, ucenici-au spus:
„Ce rost, astă risipă, are,
Când noi, pe acest mir, pe care,
Pe capul Tău, ea l-a turnat,
9Vânzându-l scump, am fi luat
Mulți bani, să-i dăm săracilor?”
10El zise ucenicilor:
„De ce îi faceți supărare,
Femeii ăsteia, voi, oare,
Când, un frumos gest, a făcut?
11Pe cei săraci, voi i-ați avut
Și îi aveți cu voi, mereu.
Pe Mine, însă, vă spun Eu,
Nu-ntotdeauna Mă aveți.
12Acuma, dacă să știți vreți,
Aflați că ea n-a risipit
Mirul, ci doar M-a pregătit,
Pe Mine, pentru-ngropăciune.
13Încă ceva am a vă spune:
Oriunde, propovăduită
E Evanghelia, vestită
Va fi și fapta ce-a făcut
Femeia, precum ați văzut.”
Vânzarea lui Iisus
14Din ucenici, din doisprezece
Unul, grăbit a fost să plece,
La preoți, căci iubea mult banul.
Era Iuda Iscarioteanul,
Discipolul care s-a dus,
15La preoții cei mari, și-a spus:
„Cât, oare, ați putea să-mi dați,
De vă ajut să-L înhățați,
Pe-acest Iisus? Ce-am de primit?”
Atuncea, ei i-au cântărit
Treizeci de-arginți. El i-a luat
16Și-apoi, mereu, a căutat
Prilej, ca pe Învățător,
Să-L poată da pe mâna lor.
Descoperirea vânzătorului
17Când praznicul a început,
Toți ucenici-ndat’ au vrut
Ca să Îi pună o-ntrebare:
„Ne spune, unde ai vrea, oare,
Să stai la masa Paștelor,
În praznicul Azimelor?”
18El zise: „Mergeți în cetate
Căci gata sunt, acolo, toate.
Un om anume-o să-ntâlniți,
Căruia, astfel, să-i vorbiți:
„Învățătorul nostru vine
Aici, și ne-a trimis la tine,
Să-ți spunem: „Iată, vremea Mea
Se-apropie. Acum, aș vrea,
În casa ta să mă așez,
Ca Paștele să le serbez,
Cu ucenicii.” Ei s-au dus
19Și au făcut tot ce le-a spus,
Căci Paștele le-au pregătit.
20Când înserarea a venit,
Iisus, în casă, a intrat
Și cu cei doisprezece-a stat,
În jurul mesei. El, apoi,
21Le zise: „Unul, dintre voi,
O să Mă vândă”. S-au speriat,
22Atuncea, toți și-au întrebat,
Voind să știe fiecare:
„Doamne, nu-s eu acela, oare?”
23Privind în jurul Său, Iisus
Le-a zâmbit blând și-apoi le-a spus:
„Cel ce cu mine va întinde
Mâna în strachină, Mă vinde.
24Să știți că Fiul omului –
Cum este scris – pe drumul Lui,
Va merge, către al Lui țel.
Dar vai va fi de omu-acel,
Prin care, El este vândut!.
Mai bine, nu s-ar fi născut!”
25Iuda a-ntins, cu El, iar când,
„Sunt eu, cel care-am să te vând?”,
L-a întrebat uimit, Iisus,
„Da, vânzătorule!”, i-a spus.
Cina cea de taină
26Iisus, o pâine, a luat;
După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăți mai mici,
Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: „Luați
Pâinea aceasta, și-o mâncați.
Acesta este trupul Meu.”
27Luând cupa, Lui Dumnezeu,
I-a mulțumit și-apoi, le-a dat-o.
Când ucenicii au luat-o,
„Beți toți din ea” – le-a zis Iisus –
28„E al Meu sânge. El e pus,
Să întărească, pe pământ,
Acuma, noul legământ.
Se varsă, pentru mulți, spre-a lor
Iertare, a păcatelor.
29Din rodul viței, n-am să beau,
Până atunci când am să stau,
La Tatăl, în Împărăție.
Când acea zi are să vie,
Vinul cel nou, Eu îl voi bea,
Cu voi, șezând alăturea.”
Iisus înștiințează pe ucenicii Săi
30După ce masa au sfârșit,
Cântul de Paști, obișnuit,
Cu toții l-au cântat în cor.
Spre muntele Măslinilor,
31Plecară-apoi. Ajungând sus,
În vârf de munte, Domnu-a spus:
„Iată, vreau să vă dau de știre,
Că pricină, de poticnire –
În mine – toți o să găsiți,
În astă noapte. Căci, să știți,
E scris: „Păstorul Îl voi bate
Și risipite vor fi toate
Oile turmei”. Dar apoi,
32Voi învia și merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileea.”
33Petru a spus: „Chiar când aceia,
Cari sunt aflați cu noi, aici” –
Și-a arătat spre ucenici –
„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc
Motive, să mă poticnesc!”
34Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun, că nu va fi cântat
Cocoșul – chiar în noaptea asta –
Și-atunci, când va veni năpasta,
Ai să te lepezi, de trei ori,
Chiar tu, de Mine, până-n zori.”
35Petru răspunse: „Și să mor,
Tot nu mă leapăd! Trădător,
Nu sunt, și știi aceasta, bine!
Nu mă voi lepăda de Tine!”
Toți ucenici-au spus la fel,
Că nu se lepăda de El.
Ghetsimani
36S-au dus într-un loc îngrădit,
Ce Ghetsimani era numit.
Acolo-a zis Iisus: „Vegheați!
Plec să Mă rog! Voi așteptați!”
37Luă pe Petru – dintre ei –
Și pe fiii lui Zebedei.
Mâhnit, El S-a simțit deodată,
Iar către cei trei zise: „Iată
38Că sufletu-Mi e obosit…
De întristare e lovit…
Abia poate să o mai poarte,
Căci întristarea e de moarte.
Rămâneți să vegheați, cu Mine,
Și poate-am să Mă simt mai bine.”
39Apoi, puțin, S-a-ndepărtat,
S-a prăbușit și S-a rugat:
„Tată, iată a Mea dorință:
Te rog, dacă e cu putință,
Îndepărtează ăst pahar,
Ce Mi-a fost dat, de Mine; dar,
Nu vrerea-Mi fie-nfăptuită,
Ci voia-Ți, vreau a fi-mplinită.”
40Când rugăciunea Și-a sfârșit,
Pe ucenici, El i-a găsit
Dormind. „Ce! N-ați putut să stați,
Un ceas, cu Mine, să vegheați!” –
I-a zis lui Petru; iar apoi,
41„Vegheați! Rugați-vă și voi!” –
Le spuse – „Ca să nu cădeți
În vreo ispită, căci vedeți
Că duhu-i plin de râvnă, iar
Carnea-i neputincioasă dar.”
42De ucenici, S-a-ndepărtat
Și-a mers, din nou, de S-a rugat,
Zicând: „Tată, de nu se poate
Să-ndepărtezi relele toate,
De Mine – trebuind să iau
Acest pahar și să îl beau –
Atunci, nu vreau, zădărnicită
Să-ți fie voia, ci-mplinită!”
43S-a-ntors, apoi, la ucenici,
Dar i-a găsit dormind, căci nici
De astă dată, n-au vegheat
Și iarăși, somnul i-a furat.
44Iisus, din nou, i-a părăsit,
Ca să se roage, și-a găsit
Un loc, unde S-a așezat.
A treia oară S-a rugat,
Și-aceleași vorbe le-a rostit.
45L-a ucenici, a revenit,
Spunându-le: „Acum, dormiți!
Puteți ca să vă odihniți!
Timpul, Fiului omului,
S-a împlinit, iar soarta Lui
E-n mâinile oamenilor,
Căci e lăsată-n seama lor.
46Sculați! Al vost’ Învățător
E căutat, de vânzător!”
Prinderea lui Iisus
47Pe când Iisus, încă, vorbea,
Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoțit – să-L lege.
Armați cu săbii și ciomege,
Gloata aceea de strânsură –
Toată acea adunătură –
Trimisă-a fost, după Iisus,
De preoții cei mai de sus
Și de bătrânii lor, din sfat.
48Semn, vânzătorul a lăsat,
Celor care erau cu el:
„Învățătorul e acel,
Pe care, eu am să-L sărut.
Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Veți tăbărî să-L înhățați!”
49Apoi – urmat de-ai săi fârtați,
De la distanță – de Iisus,
Apropiindu-se, I-a spus:
„Învățătorule! A-Ți spune,
O vorbă am: cu plecăciune!”
Vorbindu-I, s-a apropiat
Și, pe obraz, L-a sărutat.
50„Prietene, ce ai venit
Să faci, fă dar, pân’ la sfârșit!” –
Lui Iuda, i-a răspuns Iisus.
Gloata, atunci, mâna a pus,
Pe El, și nu L-a mai scăpat.
51Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit,
A scos sabia și-a lovit
Pe-un om, chiar lângă el aflat.
Astfel, urechea i-a tăiat,
Unui rob al preotului.
52Atuncea, ucenicului,
Iisus i-a zis: „Pune-o la loc.
Așează-ți sabia în toc.
Cel ce de ea s-a folosit,
De sabie va fi lovit,
Și moartea-i va veni prin ea.
53Crezi că, pe Tatăl, n-aș putea
Să-L rog, să-Mi dea ajutorare?
Doar peste doișpe legiuni are,
De îngeri, gata pregătite,
Pe care le-ar putea trimite,
Dacă le-aș cere, imediat!
54Însă, așa de-aș fi lucrat,
Cum oare s-ar fi împlinit
Tot, ce-n Scripturi, a fost vestit?”
55Apoi, S-a-ntors ca să privească
Adunătura omenească,
Pe-a cărei mână, a-ncăput.
Când plini de ură i-a văzut,
Pe cei din juru-I, le-a vorbit:
„Voi, după Mine, ați ieșit,
Armați cu săbii și ciomege,
Ca după-un călcător de lege –
De parcă aș fi un tâlhar –
Ca să Mă prindeți. Uitați dar,
Că-n toate zilele, ședeam
În Templu, unde, învățam
Noroadele. Iată, mereu,
În al vost’ mijloc, am fost Eu,
Și-atunci, nu M-ați întemnițat.
56Toate, acum, s-au întâmplat,
Spre-a se-mplini ce a fost scris,
Ceea ce prin proroci s-a zis.”
Toți ucenicii au fugit,
Lăsându-L singur, părăsit,
În mâna cetei de tâlhari
Și-a preoților celor mari.
Iisus înaintea Sinedriului
57În fața lui Caiafa, dus,
A fost, apoi, Domnul Iisus.
Lângă Caiafa, se aflau
Mulți cărturari; îl însoțeau
Și vârstnicii norodului,
Pândind venirea Domnului.
58Petru, din umbră, L-a urmat,
Pân’ la Caiafa și-a intrat
În curțile preotului,
Șezând, apoi, cu-aprozii lui,
Sfârșitul să îl urmărească.
59Toți căutau ca să găsească –
Preoți, bătrâni și cărturari –
Pe cineva, vreun martor cari,
O mincinoasă mărturie,
Să facă și motiv să fie,
În contra lui Iisus, prin care,
Să poată ca să Îl omoare.
60Deși mulți martori le-au venit,
Pe nimeni, însă, n-au găsit,
Pentru-a depune-o mărturie,
Prin care-nvinuit să fie.
La urmă, doi, tot s-au aflat.
61Ei ziseră: „L-am ascultat
Spunând: „Templul Lui Dumnezeu,
Îl stric și, în trei zile, Eu,
La loc, pot să îl reclădesc.”
62Auzind ceea ce vorbesc,
Din jilțul său, s-a ridicat
Marele preot și-a-ntrebat:
„I-auzi pe-acești oameni ce zic?
Tu nu ai de răspuns nimic?”
63Iisus tăcea, privind în jur.
Preotu-a zis atunci: „Te jur
Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești
Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”
64„Da! Eu sunt!” le-a răspuns Iisus
„Ba mai mult, iată ce-am de spus:
De-acum, Îl veți vedea, mereu,
La dreapta, lângă Dumnezeu,
Șezând, pe Fiul omului,
Căci braț e, al puterii Lui.
Pe norii cerului, și voi,
Îl veți vedea venind, apoi!”
65Marele preot s-a sculat
Și hainele și-a sfâșiat,
Țipând într-una: „A hulit!
Acum, cu toți L-ați auzit!
Deci, ce nevoie mai avem
De martori, când, chiar noi suntem
Martori, la ce-a mărturisit?!
Cu noi, de față, a hulit!
66Spuneți! Care-i părerea voastră?”
„E vinovat, în fața noastră” –
Întreg soboru-a glăsuit –
„Cu moartea, fie pedepsit!”
67Astfel, Iisus a fost lăsat,
Celor din sală; L-au scuipat
Drept în obraz, L-au pălmuit
Și-apoi, cu pumnii, L-au lovit,
68Zicând: „Hristoase, prorocește!
Cine e cel ce Te lovește?”
Tăgăduirea lui Petru
69Petru, în curte, s-a aflat,
Cu alții stând, când, observat,
Fost-a de-o slujnică. La el,
Aceasta merse: „Cu Acel
Iisus, venit din Galileea,
Și tu ai fost!” – i-a zis femeia.
70„N-am fost! Și nu-i adevărat!
Nu știu ce spui” – s-a lepădat
Petru, în fața tuturor.
71Când a ieșit însă-n pridvor,
O alta l-a zărit și-a spus:
„Și-acesta fost-a cu Iisus!”
72S-a lepădat, cu jurământ,
Petru, zicând: „Vă jur! Nu sânt,
Din ceata omului Acel!”
73Dar alții au venit la el,
Spunându-i: „Nu-ncape-ndoială,
Că-omu-acesta ne înșeală.
Tu ești din ceata lui Iisus!
Deci, în zadar, limba ți-ai pus,
Minciuni, să ne trimită-n stol,
Căci vorba ta te dă de gol!”
74Petru-ngrozit, iar s-a jurat
Și-n urmă, s-a și blestemat,
Zicând: „Eu nu știu cine este,
Omul Acesta!” Când, de veste,
Însă, a prins că a cântat
Cocoșul, brusc s-a deșteptat,
75Și-ndată și-a reamintit
Tot ce Iisus i-a povestit:
„Petre, îți spun adevărat,
Că încă nu va fi cântat
Cocoșul – chiar în noaptea asta! –
Și-atunci, când va veni năpasta,
Chiar tu, de Mine, de trei ori,
Ai să te lepezi, până-n zori.”
Cu inima îndurerată,
De remușcare măcinată,
Petru – cu chipul ca de var –
Plecă să-și plângă-al său amar.
Currently Selected:
Matei 26: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
