Matei 27
27
Iisus este dus la Pilat
1De ziuă, când s-a luminat,
Grabnic, s-au strâns, să țină sfat,
Bătrânii și marii preoți,
Voind să hotărască toți,
Pedeapsa Lui Iisus, pe care
Să i-o aplice. Să-l omoare,
Au hotărât, în al lor sfat.
2După aceea, L-au legat
Și la Pilat din Pont, L-au dus.
„El să Îl judece!” – și-au spus.
Căința și moartea lui Iuda
3Iuda – cel care L-a vândut –
Când, că la moarte, a văzut
Că, pe Iisus, L-au osândit,
Speriat, amarnic s-a căit,
Grăbindu-se să dea, apoi,
Arginții – cei treizeci – ‘napoi,
Acelora ce l-au plătit.
4Le-a spus dar: „Am păcătuit,
Căci sângele nevinovat,
Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat,
La Iuda, batjocoritor.
Râzând, i-au spus zeflemitor:
„Ce ne spui nouă? Treaba ta!
Pleacă, și-n cale, nu ne sta!”
5În Templu-arginți-a aruncat
Iuda, și-apoi s-a spânzurat.
6Strângând argintul risipit,
Preoți-au zis: „Îngăduit
Nu e – argintul ce se strânge,
Pentru că este preț de sânge –
În visteria Templului,
Să-l așezăm.” Cu prețul lui –
7După ce-ntâi s-au sfătuit –
O țarină au dobândit.
Ea-i „Țarina olarilor”;
Drept cimitir, străinilor,
De-atunci, ea este folosită.
8Doar denumirea-nlocuită –
Din „Țarina olarului”,
I-au zis „Țarina sângelui” –
I-a fost, iar noul nume dat,
Până acuma, s-a păstrat.
9În felu-acesta s-a-mplinit,
Ce Ieremia a vestit,
Despre ceea ce s-a-ntâmplat:
„Treizeci de-arginți, ei au luat,
Drept prețul Celui prețuit,
Cu care fost-a cântărit,
De unii fii din Israel;
10Au cumpărat, apoi, cu el
Un loc – cel al „olarului” –
După porunca Domnului.”
Iisus înaintea lui Pilat
11Iisus a fost înfățișat,
Apoi, în fața lui Pilat.
Acesta, binevoitor,
„Ești Rege al Iudeilor?” –
L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus,
Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.
12Apoi, tăcu. N-a ripostat,
Când preoții L-au acuzat.
13„Tu n-auzi, oare, ce vorbesc,
Și cât de mult Te-nvinuiesc?” –
L-a întrebat Pilat. Iisus,
14Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
Iar dregătorul s-a mirat,
Ne-nțelegând ce s-a-ntâmplat.
Întărirea hotărârii de moarte
15Când Paștele se prăznuia,
Mai marele obișnuia
A slobozi, norodului,
Un condamnat, pe voia lui.
16În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat,
A fi Baraba-ntemnițat.
17Atunci, când preoți-au venit,
La dregător, el a dorit
Să înțeleagă ce voiau:
„Vreți, pe Baraba, să vi-l dau?” –
I-a întrebat – „ori pe Iisus,
Cărui Hristos I s-a mai spus?”
18Să-L izbăvească-ar fi dorit,
Văzând cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari,
Bătrâni și preoții cei mari;
Știa că din astă pricină
I-a fost adus, fără vreo vină.
19Pe scaunul de judecată,
Ședea Pilat, iar sala toată,
De-acuzatorii lui Iisus,
Era ticsită. Un rob, pus
De soața lui Pilat, grăbit,
Intră în sală și șoptit –
După ce la Pilat s-a dus –
Aste cuvinte i le-a spus:
„Soția ta așa a zis:
„Iată că am avut un vis
Și foarte mult m-am frământat!
Să n-ai, cu-Acel nevinovat,
Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”
20Dar preoții cei mai de seamă,
Noroadele-au înduplecat,
Să ceară-a fi eliberat
Baraba, de la închisoare,
Iar pe Iisus, să Îl omoare.
21Pilat luă cuvântu-apoi:
„Pe care vreți, din ăștia doi,
Să-l slobozesc?” – a întrebat.
„Vrem pe Baraba!” – a strigat
22Norodul, iar Pilat a spus:
„Dar cu Hristosul – cu Iisus –
Ce vreți să fac? Cum v-ați gândit?”
„Iisus să fie răstignit!” –
23Răspunseră. Din nou, Pilat,
„Ce va făcut?” – i-a întrebat.
Gloata, mai tare, a răcnit:
„Iisus să fie răstignit!”
24Când a văzut că nu mai poate
Să-i liniștească, și că toate
Eforturile întreprinse
De el, de gloată-au fost respinse,
Pilat, apă-ntr-un vas, a pus
Și-a spălat mâinile și-a spus:
„Acum, eu sunt nevinovat
Și n-am să pot fi acuzat,
De sângele neprihănit,
Al Celui care, răstignit,
Cereți să fie. Treaba voastră!”
25Gloata strigă: „Asupra noastră,
Și peste pruncii ce-i avem,
Să cadă sângele Lui, vrem!”
Batjocurile ostașilor
26Astfel, a fost eliberat
Baraba, de către Pilat,
Iar pe Iisus L-au biciuit,
‘Nainte de-a fi răstignit.
27Ostașii dregătorului,
În curțile pretorului –
Din temniță, când L-au adus –
Îl așezară pe Iisus.
28De straie, ei L-au dezbrăcat,
Și-apoi L-au pus de-a îmbrăcat
O haină stacojie. Când,
Sfârșit-au, le-a trecut prin gând,
29Să-I împletească o cunună,
De spini, pe cap ca să I-o pună.
O trestie a fost adusă
Și-n mâna dreaptă I-a fost pusă.
Apoi, s-au închinat pe rând,
Cu toți, în fața Lui. Râzând,
Soldații Îl batjocoreau
Și, rând pe rând, Îi repetau:
„Cu plecăciune ne-nchinăm,
În fața Ta, și Te-ascultăm,
Evlavioși, mare-mpărat,
Peste Iudei înscăunat!”
30Apoi, în față Îl scuipau,
Și-n cap, cu trestia-L loveau.
31Sfârșind sinistra comedie,
I-au luat haina stacojie,
I-au dat straiele înapoi,
L-au îmbrăcat din nou, și-apoi,
Când totul a fost pregătit,
L-au dus să fie răstignit.
Răstignirea
32Iisus era cu crucea-n spate,
Când, la ieșirea din cetate,
Pe drum, un om au întâlnit,
Pe care-ostașii l-au oprit.
Acel om, Simon, se numea
Și în Cirene locuia.
Iisus, fiind foarte slăbit,
Simon a fost, atunci, silit
De către ceata de soldați,
Să-I ducă crucea, căci aflați
33Erau pe firul drumului,
Ce suie coasta dealului
Chemat Golgota – tălmăcit,
„Al căpățânii”, e numit.
34Ostași-ajunși în acel loc,
I-au dat – să-și bată, de El, joc –
Vinul, cu fiere-amestecat.
Iisus, însă, când l-a gustat,
Nu a voit să îl mai bea,
Deși setea Îl chinuia.
35Apoi, bătut și huiduit,
De cei care L-au însoțit,
Iisus porni să urce dealul,
Să-și bea până la fund pocalul
De umilință și amar,
Pășind pe-al Golgotei calvar.
Pe culme-a fost crucificat,
Iar hainele I le-au luat.
Trăgând la sorți, le-au împărțit,
Spre-a împlini ce-a fost vestit
Printr-un proroc. Vorbind de ele,
„Și-au împărțit hainele Mele” –
Spusese el – „cămașa Mea,
Sorți-au decis cui să se dea.”
36Sfârșind hainele-I de-mpărțit,
Soldați-au stat și L-au păzit.
37Deasupra crucii lui Iisus,
O însemnare, ei au pus,
Pe ea fiindu-I scrijelită
Vina care I-a fost găsită.
Noroadele ce-n deal s-au dus,
Puteau citi scrisul: „Iisus,
Împărat al Iudeilor”.
38Pe dealul căpățânilor,
Lângă Iisus, au răstignit
Și doi tâlhari. I-au potrivit,
Pe unu-n dreapta lui Iisus,
Iar altu-n stânga Lui l-au pus.
Batjocurile trecătorilor
39Toți trecătorii Îl priveau,
Dădeau din cap și îi spuneau,
40Râzându-I batjocoritor:
„Ești Regele Iudeilor!
Tu, care-ai spus că Templu-l strici,
Dar în trei zile, îl ridici,
Acum, ai face foarte bine,
Ca să Te mântui și pe Tine!
De ești Fiul lui Dumnezeu,
Deloc n-are să-Ți fie greu,
Ca, de pe cruce, să cobori –
Noi credem, iar Tu n-ai să mori!”
41La fel, și preoții cei mari –
Cu-ai lor bătrâni și cărturari –
Își băteau joc de El, zicând:
42„Pe mulți i-ai mântuit, dar când,
Chiar El trebuie mântuit,
Iată-L, nu poate! Negreșit,
De-i Împărat în Israel,
Pogoare-Se, și-om crede-n El!
43În Dumnezeu – cum am văzut –
Neîncetat, S-a încrezut.
Să-L scape, căci ne-a spus mereu,
Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”
44Chiar și tâlharii, condamnați
Atuncea, și crucificați –
Deși, asemeni Lui, răbdau –
Doar în batjocură-I vorbeau.
Întunericul
45De la ceasul al șaselea
Și până la al nouălea,
O beznă grea s-a pogorât;
Sub al ei văl, a zăvorât
Țara și toți oamenii ei.
46În ceasu-al nouălea, acei,
Care lângă Iisus erau –
Soldați, sau cei care treceau
Pe-acolo, doar din întâmplare –
Îl auziră strigând tare,
Parcă să-nfrunte-ai vremii ani:
„O, Eli Lama Sabactani!”
Cuvintele care s-au spus,
Pe cruce, de către Iisus –
În al durerilor ceas greu –
Înseamnă: „Dumnezeul Meu,
Oare, de ce M-ai părăsit?”
47Toți cei care L-au auzit,
Și-au zis: „Îl strigă pe Ilie.”
48Din cei ce s-au vădit să fie
Acolo, unul a plecat
Cu un burete înmuiat
Bine-n oțet, pe cari l-a dus
Și într-o trestie l-a pus,
Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins
Bățul acela, dar l-au prins
Ortacii săi. Dorind să știe,
49I-au zis: „Stai! Să vedem, Ilie,
De va veni să-L mântuiască!”
50Continuând ei să vorbească,
Iisus, iarăși, a mai strigat,
Și-n urmă, Duhul, și L-a dat.
Perdeaua dinăuntrul Templului se rupe
51Perdeaua-n Templu așezată,
În două, fost-a sfâșiată,
Pământul s-a cutremurat
Și stâncile s-au despicat;
Tot cerul fost-a zguduit,
Domnul Iisus când a murit.
52Multe morminte s-au deschis,
Și mulți sfinți, din al morții vis,
În acel timp, au fost treziți.
53De mulți, au fost, atunci, zăriți,
Căci după ce au înviat,
Ei, în cetate, au intrat.
54Sutașul, cei care-L păzeau
Și toți cei care se aflau,
Pe deal, în preajma lui Iisus,
Cuprinși de-o cruntă groază-au spus:
„A fost, precum a zis mereu:
A fost Fiul lui Dumnezeu!”
55Multe femei, pe deal, erau,
Mai la o parte, și priveau
La cele ce s-au întâmplat.
De multă vreme, L-au urmat,
Să Îl slujească, pe Iisus –
56Din Galileea s-au tot dus
Pe urma Lui, fără de teamă.
Maria – a lui Iacov mamă
Și a lui Iose – se afla
Acolo-n grupul acela.
De-asemenea, printre femei,
Era soața lui Zebedei,
Și Magdalina – ea avea
Încă un nume: Maria.
Înmormântarea lui Iisus
57Când înserarea s-a lăsat,
Pe deal, veni un om bogat.
Acesta, Iosif, se numea
Și-n Arimateea locuia;
Un ucenic, de-al lui Iisus,
Era și el. Iosif s-a dus
58Să-i ceară trupul, iar Pilat
A poruncit să-i fie dat.
59Când Iosif, trupul, l-a primit,
Cu o bucată L-a-nvelit,
De pânză, și L-a așezat
60Într-un mormânt, proaspăt săpat
În stânci, tocmai de către el.
Apoi, peste mormântu-acel,
O piatră mare-a prăvălit,
Drept ușă, Celui adormit.
61Cele două Marii erau
Acolo și, la el, priveau.
Pecetluirea mormântului
62A doua zi, preoții mari –
Cu Farisei și cărturari –
S-au dus, cu toții, la Pilat:
63„Doamne, iată că am uitat –
Acuma doar, ne-am amintit –
Înșelătoru-a pomenit
Spunând, pe când încă, trăia:
„A treia zi, voi învia!”
64Deci, poruncește, negreșit,
Să fie bine-acum păzit,
Mormântul Său, trei zile-n rând,
Să nu le dea, cumva, prin gând,
Discipolilor, să-I răpească
Trupul și-apoi să răspândească
Vestea că El a înviat.
Așa de se va fi-ntâmplat,
Această-nșelăciune are
S-ajungă a fi și mai mare
Decât e cea de prima dată.”
65„Aveți o strajă acordată” –
Le-a spus Pilat. „Faceți cum vreți!
Păziți mormântul, cum puteți!”
66Ei s-au întors, de la Pilat,
Cu straja care li s-a dat,
Mormântul l-au pecetluit
Și-au pus soldați de la păzit.
Currently Selected:
Matei 27: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
