YouVersion Logo
Search Icon

Tit 3

3
1„La toți, să le-amintești, să știe,
Precum că trebuie să fie
Supuși, mereu, stăpânilor
Și-asemeni, dregătorilor,
Gata fiind, mâna a pune,
Pentru a face lucruri bune.
2Să nu vorbească-n veci de rău –
Nimeni – pe un aproape-al său;
Să nu se certe, ci să știe
Ca, blânzi și cumpătați, să fie,
Cu toată lumea, mai apoi.
3Adu-ți aminte, că și noi,
În vremile de dinainte,
Ne-am arătat lipsiți de minte,
Ne-ascultători și rătăciți,
De pofte și plăceri robiți,
Trăind numai în răutate
Și-n pizmă, cu al nostru frate;
Unii, pe alții, ne uram
Și-n acest fel, ne dovedeam
Vrednici de-a fi urâți chiar noi.
4Însă, s-a arătat apoi –
Pentru întreaga omenire –
O bunătate și-o iubire,
Ce vine de la Dumnezeu –
Mântuitorul nost’ – mereu.
5Atuncea, El ne-a mântuit,
Nu pentru ce am făptuit
Lucrând întru neprihănire,
Ci pentru marea Lui iubire
Și pentru marea-I îndurare,
Vădită prin acea spălare
A nașterii din nou și-apoi,
Prin înnoirile din noi,
Făcute de al Său Duh Sfânt,
6Pe cari, din ceruri, pe pământ,
El, din belșug, le-a revărsat
Și, din plin, nouă, ni L-a dat,
Prin Domnul nost’ Hristos Iisus,
Mântuitorul Cel de Sus.
7Astfel, odată socotiți,
Prin harul Său, neprihăniți,
Plini de nădejde suntem noi,
Că moștenim viața de-apoi,
Iar viața cea vremelnică
Se-mbracă-n viață veșnică.
8Cuvântu-acest e-adevărat,
Iar lucru-acesta, apăsat,
Spune-l, pentru a fi știut
De toți cei care au crezut
În Dumnezeu, ca ei să știe,
Necontenit, primii să fie,
În facerea de fapte bune.
Plin de încredere, pot spune,
Că doar acestea, ne-ndoios,
Sunt, pentru oameni, de folos!
9Doresc de-asemeni, a-ți mai spune
Că de-ntrebările nebune,
De-a neamurilor înșirare,
De toate certurile care
Sunt doar la Lege privitoare –
Și care-s nefolositoare
Și-s în zadar – să te păzești
Și, ne-ncetat, să te ferești.
10Dacă vei face o mustrare –
Și-apoi a doua – de cel care
Aduce dezbinări la voi,
Tu depărtează-te apoi,
11Căci omu-acela-i un stricat,
Păcătuind neîncetat,
Și-i, de la sine, osândit.
12Atuncea când vor fi sosit
Artema – sau Tihic – la tine,
Grăbește-te să vii, la mine.
Eu, la Nicopoli, m-așez,
Căci vreau, acolo, să iernez.
13De Zena, care e acolo –
Legiuitorul – și de-Apolo,
Grijește, să nu le lipsească
Nimic, când au ca să pornească
La drum; deci, totul să le fie
Gătit, pentru călătorie.
14Doresc dar, ca ai noștri frați,
Să se arate învățați,
Primii a fi, în fapte bune.
De-aceea, vreau a li se spune,
Să nu mai stea neroditori;
Să fie dar, folositori,
Atunci când grabnice nevoi
Se vor abate peste voi.
15Toți cei care mă însoțesc,
Doar sănătate, îți doresc.
Te rog a spune „sănătate”,
Și tu, la fiecare frate,
La toți acei cari se vădesc
Căci în credință ne iubesc.
Harul, să îl aveți, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”

Currently Selected:

Tit 3: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in