Deuteronomul 5
5
Decalogul
1Moise a chemat tot Israélul și le-a zis:
„Ascultă#5,1 Această expresie este o introducere tipică și exclusivă a Deuteronòmului pentru discursurile importante (6,4; 9,1; 20,3; 27,9). Formula a intrat în textele liturgice ale Israelului., Israél, hotărârile și judecățile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru#5,1 Lit.: „în urechile voastre”.: să le învățați, să le păziți și să le împliniți!
2Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi o alianță pe Hóreb. 3Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul alianța acesta, ci cu noi care suntem toți vii astăzi aici. 4Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului. 5Eu am stat în acel timp între Domnul și voi ca să vă vestesc cuvântul Domnului, căci vă era frică de foc și nu ați urcat pe munte. El a zis:
6«Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa sclaviei.
7Să nu ai alți dumnezei
în afară de mine!
8Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare cu cele care sunt în ceruri, sus, sau cu cele de jos, de pe pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ! 9Să nu te închini lor și să nu le slujești, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc vina părinților în fii până la a treia și a patra generație pentru cei ce mă urăsc 10și mă îndur până la a mia generație pentru cei care mă iubesc și păzesc poruncile mele.
11Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în zadar numele lui!
12Ține ziua de sabát ca s-o sfințești așa cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău! 13Șase zile să lucrezi și să-ți faci toate lucrările tale! 14Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici animalele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale, ca să se odihnească slujitorul tău și slujitoarea ta ca și tine! 15Adu-ți aminte că ai fost sclav în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână puternică și cu braț întins! De aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ții ziua de odihnă#5,15 Justificarea poruncii cu privire la sabàt nu este egală cu cea din Ex 20,11. Aici, sabàtul este pus în legătură cu eliberarea din sclavia din Egipt și acest lucru îi conferă un caracter dublu: este o sărbătoare a bucuriei (cf. și Dt 16,11-12) și este o zi în care sclavii străini sunt eliberați de munca servilă (cf. Dt 24,18.22)..
16Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta, după cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ți se lungească zilele și să-ți fie bine în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău!
17Să nu ucizi!
18Să nu comiți adulter!#5,18 Vezi nota la Ex 20,14.
19Să nu furi!
20Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău!
21Să nu poftești soția aproapelui tău; să nu poftești casa aproapelui tău, nici câmpul lui, nici sclavul lui, nici sclava lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!».
22Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul către toată adunarea voastră#5,22 Prin acest termen, Deuteronòmul desemnează poporul adunat la poalele muntelui Hòreb pentru a încheia alianța și a primi legea (Dt 9,10; 10,41; 18,16; 31,30). Este adunarea cultuală tipică ce constituie Israelul ca popor al Domnului (Dt 23,2-9; cf. Ios 8,35; 1Rg 8,22). pe munte, din mijlocul focului, din nor și din negură, cu glas puternic, fără să mai adauge nimic#5,22 Această precizare dă Decalogului caracter „canonic”. Text e fixat o dată pentru totdeauna, căruia nu i se mai poate adăuga nimic (cf. Dt 4,2; 13,1).. Le-a scris pe două table de piatră și mi le-a dat mie.
Moise, mijlocitor între Israél și Domnul
23Când ați auzit glasul din mijlocul întunericului și când tot muntele ardea în foc, s-au apropiat căpeteniile triburilor voastre și bătrânii voștri. 24Voi ați zis: «Iată, Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat gloria lui și măreția lui și i-am auzit glasul din mijlocul focului. Astăzi am văzut că Dumnezeu a vorbit cu omul și [omul] rămâne viu. 25Iar acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui. Dacă vom continua să auzim glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri. 26Căci cine dintre oameni#5,26 Lit.: „cine dintre toate trupurile?”. a auzit glasul Dumnezeului celui viu#5,26 A afirma că Dumnezeu este viu constituie una dintre caracteristicile principale ale credinței în Dumnezeul cel adevărat (6,4 șu), întrucât implică refuzul tuturor zeilor străini, care sunt fără viață, la fel ca și imaginile lor (Ios 3,10; 1Sam 17,26.36; Is 37,4; Ier 10,8-10; Os 2,1; Ps 84,3; cf. Mt 16,16; 26,23; Rom 9,26; 1Tes 1,9; 1Tim 3,15). vorbind din mijlocul focului ca noi și a rămas viu? 27Apropie-te tu și ascultă tot ce-ți va spune Domnul Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu tot ce-ți va zice Domnul Dumnezeul nostru și noi vom asculta și vom face».
28Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus. Domnul mi-a zis: «Am auzit cuvintele pe care ți le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine. 29O, de-ar fi inima lor așa ca să se teamă de mine și să păzească poruncile mele mereu, ca să le fie bine lor și copiilor lor totdeauna! 30Mergi și spune-le: ‹Întoarceți-vă la corturile voastre!›.
31Dar tu rămâi aici cu mine și-ți voi spune toate poruncile, hotărârile și judecățile pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau ca s-o ia în stăpânire!». 32Băgați de seamă să le împliniți după cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru! Să nu vă abateți nici la stânga, nici la dreapta!
33Să mergeți pe toate căile pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru ca să trăiți, să vă fie bine și să vi se lungească zilele în țara pe care o luați în stăpânire! #Ex 20,1-17 #1,1 #6,4 #Gen 32,31; Ex 33,11 #5,23-30 #Ex 20,2-17 #6,5 #Mc 2,27 #6,21; 26,6; Ex 22,20; 23,9; Lev 19,34; 1Cr 29,15 #24,7 #4,11 #4,2 #4,13 #Ex 20,18-21; 1Tim 2,5 #29,3 #4,33 #18,16 #4,40 #17,11-20 #4,40
Currently Selected:
Deuteronomul 5: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași