Deuteronomul 6
6
Iubirea față de Dumnezeu
1Acestea sunt poruncile#6,1 Lit.: „porunca”., hotărârile și judecățile pe care le-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru ca să le învățați. Să le împliniți în țara spre care mergeți ca s-o luați în stăpânire, 2ca să te temi#6,2 „A se teme de Domnul” este o expresie tipică a fidelității față de alianță. Teama presupune simultan iubirea, care trebuie să corespundă aceleia a lui Dumnezeu (Dt 4,37), și o ascultare absolută față de porunca Domnului (Dt 6,2-5; 10,12-15; cf. Gen 22,12). Conținutul religios și moral al acestei temeri față de Domnul va fi tot mai explicitat (Ios 24,14; 1Rg 18,3.2; 2Rg 4,1; Is 11,2; Ier 32,39 etc.). de Domnul Dumnezeul tău, ca să păzești toate hotărârile și toate poruncile sale pe care eu ți le dau, tu, fiul tău, fiul fiului tău, în toate zilele vieții tale și ca să ți se lungească zilele! 3Ascultă, Israél, și bagă de seamă să împlinești, ca să-ți fie bine și să te înmulțești mult în țara în care curge lapte și miere, după cum ți-a spus Domnul Dumnezeul părinților tăi:
4«Ascultă, Israél!
Domnul Dumnezeul nostru
este singurul Domn.
5Să-l iubești pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta,
din tot sufletul tău
și din toată puterea ta!
6Să fie aceste cuvinte pe care
ți le poruncesc astăzi în inima ta!
7Să le sădești în fiii tăi și să vorbești
de ele când stai în casa ta,
când mergi pe drum,
când te culci și când te scoli!
8Să le legi ca un semn la mâini
și să-ți fie ca un pandantiv#6,8 Semnificația termenului ebraic este greu de stabilit. Se referă probabil la o bijuterie purtată pe frunte, ca bindisul la indieni.
între ochi!
9Să le scrii pe ușorii casei tale
și pe porțile tale!».
10Când Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în țara pe care a jurat părinților tăi, lui Abrahám, lui Isáac și lui Iacób, că ți-o va da, cetăți mari și bune pe care nu tu le-ai zidit, 11case pline de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, fântâni cu apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu le-ai plantant, când vei mânca și te vei sătura, 12ai grijă să nu-l uiți pe Domnul, care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclaviei! 13Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, lui să-i slujești și pe numele lui să juri#6,13 Invocarea numelui lui Dumnezeu într-un jurământ este nu numai o garanție asupra sincerității, ci și o mărturisire de credință în singurul Dumnezeu adevărat, considerat supremă autoritate morală.!
14Să nu mergeți după alți dumnezei dintre dumnezeii popoarelor care sunt în jurul vostru; 15căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău, ca să nu se aprindă mânia Domnului Dumnezeului tău împotriva ta și să te nimicească de pe fața pământului. 16Să nu ispitiți pe Domnul Dumnezeul vostru așa cum l-ați ispitit la Mássa! 17Dar păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, învățăturile și legile lui pe care vi le-a poruncit! 18Să faci ceea ce este drept și bun înaintea Domnului, ca să-ți fie bine și să intri și să iei în stăpânire țara aceea bună pe care Domnul a jurat-o părinților tăi, 19alungând pe toți dușmanii tăi dinaintea ta, după cum a spus Domnul.
Cateheză familială
20Când fiul tău te va întreba mâine: «Care sunt învățătura, hotărârile și judecățile pe care vi le-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru?», 21să răspunzi fiului tău: «Noi eram sclavi ai lui Faraón în Egipt și Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternică. 22Domnul a făcut înaintea ochilor noștri semne, minuni mari și lucruri groaznice#6,22 Lit.: „lucruri rele”. împotriva Egiptului, împotriva lui Faraón și a întregii lui case; 23și ne-a scos pe noi de acolo ca să ne ducă și să ne dea țara pe care o jurase părinților noștri. 24Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste hotărâri și să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne fie bine totdeauna și să trăim, așa cum este astăzi. 25Dreptatea noastră este să avem grijă să împlinim toate aceste porunci înaintea Domnului Dumnezeului nostru după cum ne-a poruncit». #4,40 #Ex 3,8 #4,1; 5,1; 9,1; 20,3; 27,9 #4,35; 1Cor 8,4 #Mc 12,29-30 par. #1,25 #8,7-14 #Prov 30,8-9 #7,19 #Mt 4,10 par. #13,8 #5,9; Ex 34,14 #Mt 4,7 par. #33,8; Ex 17,1-7 #12,28; 13,19; 21,9 #Ex 12,26; 13,14 #5,15 #4,34 #4,31 #4,40 #1,10
Currently Selected:
Deuteronomul 6: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași