Adnodau Beiblaidd Poblogaidd o Geneza 1

Rhanna

A zis: „Acuma face-vom Un chip ca Noi – el va fi „om”. Cu Noi se va asemăna, Peste pământ va domina Și toate câte le-am zidit – Și pești și păsări, negreșit Și animale – îi vor fi Date, spre a le stăpâni.” Apoi, Domnul l-a modelat Pe om, și chipul Său i-a dat. A făcut parte bărbătească, Și-n urmă parte femeiască.

Când lucrul și l-a terminat, La oameni, Domnul S-a uitat, Spunând: „Creșteți, vă înmulțiți, Pământul să îl stăpâniți! Stăpâni să fiți pe peștii mării Și peste păsările zării – Pe tot ce e viețuitoare, Pe tot ce mișcă azi sub soare.

La început, Dumnezeu Sfântul A făcut cerul și pământul.

Pământul era gol cuprins, Iar peste-al apelor întins, Al beznei văl stăpân era. Doar Duhul Domnului zbura Peste a apelor pustie.

Atuncea Domnu-a zis: „Să fie Lumină pe acest pământ!” Și-a fost cum zis-a Domnul Sfânt.

Domnul, privind la ce făcuse, Că bune-s toate, El văzuse. Astfel a fost din nou o seară Și-apoi o dimineață iară. A șasea zi se încheiase, Iar El lucrarea-Și terminase.

El a văzut că este bună Și n-a mai lăsat împreună, Să stea lumină și-ntuneric: Le-a despărțit, El, Cel Puternic.

Drept hrană, iată că vă dau, Ce soi de iarbă vreți voi, sau De pomi. Toate ți-s date ție: Deci omule, hrană să-ți fie!

Lumina, a chemat-o „Zi”, Iar întuneric cât va fi, „Noapte”, nume i-a ticluit. Și astfel, seara a venit, Apoi a fost o dimineață – Avem deci prima zi în față.

A doua zi, Domnul a zis: „Între al apelor abis, O-ntindere trebuie pus, Spre-a despărți apa de sus, De apele care sunt jos.”

Iar fiarelor pământului Și păsărilor cerului – Tot ce se mișcă și se vede – Primesc drept hrană, iarbă verde.”

În ziua ce-a urmat – în zori – Domnul a zis: „Luminători, Astăzi, pe cer, voi împărți. Ei ziua o vor despărți De noapte; vremi vor arăta, Ani, zile. Cât pe cer vor sta

Apoi Domnul a poruncit: „Să dea pământul negreșit Verdeață, iarbă și să dea Pomi roditori de-asemenea; Și toată lumea plantelor Să-și dea în rod sămânța lor.”

Și s-a făcut atunci, frumos, Întinsul ce le-a despărțit Și care „cer” a fost numit.

Așa a fost – cum a dorit – Întreg pământul a-nverzit

De-atuncea, soarele și luna Se urmăresc pe cer într-una – Soarele ziua luminează, Iar luna, noaptea argintează. Să fie cerul mai bogat, Domnul, și stele, a creat.

A treia zi când a venit, În ăst fel Domnul a vorbit: „Voi, ape care sunteți jos! Vă strângeți!” – și așa a fost. În urma lor, s-a arătat Uscatul. Dumnezeu i-a dat „Pământ” drept nume – și vă spun – Și-acest a fost un lucru bun.

Domnul, la ele, s-a uitat Și-apoi le-a binecuvântat.

Domnul a zis: „Viețuitoare De soi, vite și târâtoare, Și fiare pământești să dea Pământul! Asta-i voia Mea!”

În dimineața următoare, Domnul a zis: „Viețuitoare Să mișune în apa mării! Păsări să zboare-n largul zării!”

Cu animalele-a sfârșit, Iar după ce s-a mai gândit