Luca 24
24
Învierea lui Iisus
1Când s-a sfârșit acel Sabat
Și-al nopții văl s-a ridicat
Spre-ntâia zi din săptămână,
Femeile urcară până
La locul, unde, îngropat,
Era Iisus. Ele-au luat
Miresmele ce le-au gătit.
2Când au ajuns sus, au găsit,
Piatra ce fost-a așezată,
Peste mormânt, înlăturată.
3Speriate-ntrânsul au intrat,
Dar trupul Lui, nu L-au aflat.
4Nedumerite, se priveau
Și, ce să creadă, nu știau,
Cuprinse de uimire mare.
Atuncea, în strălucitoare
Și albe haine-nveșmântați,
Li se-arătară doi bărbați.
5Femeile se-nspăimântară
Și fețele și le plecară,
Dar blând, bărbații le-au vorbit:
„Pentru ce oare, ați venit,
Ca printre morți, să căutați
Pe Cel care e viu? Plecați!
6El nu-i aici, căci a-nviat,
Așa precum v-a înștiințat,
Pe când erați în Galileea,
Spunându-vă de vremea ‘ceea,
7În care, Fiul omului –
Deposedat de slava Lui –
Pe mâna păcătoșilor,
Dat fi-va – în puterea lor –
Ca răstignit, apoi, să fie,
Și, în trei zile, să învie.”
8Ele, aminte, și-au adus,
De tot ce a vorbit Iisus.
Petru se duce la mormânt
9Femeile au revenit,
De la mormânt, și-au povestit,
La ucenici, ce s-a-ntâmplat,
Precum și celor care-au stat
10Cu ei. Cele care-au venit
Și-apostolilor le-au vorbit,
Au fost: Maria – cea numită
Și Magdalina – însoțită
De către a lui Iacov mamă –
Pe care tot Maria-o cheamă –
Și de Ioana. Cele trei
Erau cu grupul de femei
Care, de la-nceput, s-au dus,
Pe urma Domnului Iisus.
11Apostolilor le păreau
Basme-a lor vorbă – nu credeau
Nimic, din tot ce ele-au spus.
12Ne-ncrezător, Petru s-a dus,
În fugă, până la mormânt,
Să vadă, de al lor cuvânt,
Este, cumva, adevărat.
Peste mormânt, el s-a plecat
Și, înăuntru, a privit.
Bucăți de pânză, a zărit,
Zăcând pe jos. Mirat, apoi,
S-a dus acasă, înapoi.
Iisus Se arată la doi ucenici
13În acea zi – pe înserat –
Doi ucenici, către un sat –
Numit Emaus – se-ndreptau.
Șaizeci de stadii despărțeau,
Satul, pe care îl numim
Emaus, de Ierusalim.
14Cei doi, pe drum, au discutat
De tot ceea ce s-a-ntâmplat.
15Pe când discipolii vorbeau
Și întrebări multe-și puneau,
Iisus li S-a alăturat
Și, vorbele, le-a ascultat.
16Dar ochii lor nu-L cunoșteau,
Pentru că-mpiedicați erau.
17Domnul Iisus i-a întrebat:
„Dar, despre ce ați discutat
Voi doi, pe drum?” Ei s-au oprit
Și, triști, la Domnul, au privit,
18Iar unul – care s-a chemat
Cleopa – astfel, a cuvântat:
„Vorbeam de ceea ce toți știm.
Tu, oare – la Ierusalim –
Străin ești, dacă n-ai aflat
Ce-n aste zile s-a-ntâmplat?”
19„Ce?”, le-a zis El, iar ei I-au spus:
„A fost un om, numit Iisus,
Din Nazaret; un proroc mare,
În fapte și-n cuvinte tare,
Atât în fața Domnului,
Precum și a norodului.
20Dar preoții L-au osândit,
Dându-L să fie răstignit.
21Noi toți nădăjduiam că El
Va mântui pe Israel,
Însă, trei zile au trecut,
De când toate s-au petrecut.
22Niște femei ne-au dat o știre,
Care ne puse în uimire:
De dimineață, ele-au spus
Că, până la mormânt, s-au dus,
23Dar trupul Său, nu L-au găsit.
Atunci, în grabă, au venit
Spunându-ne ce au văzut;
O viziune au avut,
În care, li s-au arătat
Doi îngeri și le-au înștiințat,
Că El e viu. Unii din noi
24S-au dus pân’ la mormânt apoi,
Găsindu-l precum ni s-a spus,
Dar nu L-au văzut, pe Iisus.”
25„O, ce nepricepuți sunteți!
Inimi zăbavnice aveți” –
Blând, i-a mustrat Domnul Iisus –
„Când trebuia, ceea ce-au spus
Prorocii, ca să fi crezut.
26Din tot ce știți, din ce-ați văzut,
Nu credeți că a trebuit,
Hristosul să fi suferit
Aceste lucruri, ca apoi,
Să intre-n slava Sa-napoi?”
27A început de-a povestit,
De prin Scripturi, și-a tălmăcit –
Chiar de la Moise începând
Și până la proroci mergând –
Tot ce se referea la El.
28Aproape de satul acel,
Iisus S-a prefăcut că vrea
Să plece, căci El se grăbea.
29Cei doi, atuncea, L-au rugat,
Zicând: „Aproape s-a-nserat.
Rămâi cu noi.” El a rămas
Și-astfel, a stat la ei, de mas.
30Intrară împreună-n casă,
Iar după ce au stat la masă,
Iisus luă o pâine mare,
Rosti o binecuvântare,
A frânt-o în bucăți apoi,
Și-a dăruit-o celor doi.
31Atunci, ochii li s-au deschis –
Parcă s-au deșteptat din vis –
Și-ndată, L-au recunoscut,
Însă, Iisus a dispărut.
32Unul a zis: „Nu ne ardea,
La inimă, când ne vorbea,
Pe drum – atunci, când a venit –
Scriptura, de ne-a deslușit?”
33În acel ceas chiar, se porniră
Și la Ierusalim veniră.
Foarte grăbiți au fost, să plece,
Spre-a spune celor unsprezece –
Și celor care s-au aflat
34Cu ei – „Domnul a înviat!
Lui Simon, El se arătase!”
35Le-au spus, apoi, ce se-ntâmplase,
Pe drum, și cum L-au cunoscut,
Abia atunci, când L-au văzut
Că, acea pâine, a luat-o,
A frânt-o, iar apoi, le-a dat-o.
Iisus Se arată celor unsprezece și celorlalți
36Pe când ei aste vorbe-au spus,
Veni, acolo, chiar Iisus.
În al lor mijloc, El a stat
Și, „Pace vouă!”, le-a urat.
37Înspăimântați, toți au crezut
Că doar un duh ei au văzut.
38Iisus le-a zis: „Nu vă speriați!
Pentru ce sunteți tulburați?
De ce, la inimă, aveți
Astfel de gânduri? Dar, haideți
39Aproape! Mâinile-Mi priviți!
Picioarele! Mă pipăiți!
Un duh, oase și carne, n-are
Așa cum am Eu.” După care,
40(Picioarele, le-a arătat
Și mâinile care-au purtat,
În ele, urma cuiului.)
41Privindu-L, ucenicii Lui
Au fost cuprinși de bucurie,
Dar nu credeau ca El să fie.
Iisus văzu-ndoiala lor
Și zise, ucenicilor,
Spre a le-o-nlătura: „Voi, oare,
Aveți, aicea, de mâncare?”
42Un pește fript, I-au dăruit,
Și miere. Domnul le-a primit
43Și a mâncat, în fața lor.
44Apoi, El, ucenicilor,
Le-a zis: „Iată ce vă spuneam,
Pe când – cu voi – Eu mai eram:
Căci ceea ce prin Psalmi s-a scris,
Ceea ce-n Lege, Moise-a zis,
Tot ce proroci-au prorocit
De Mine, trebuie-mplinit.”
45El le-a deschis mintea, să-nceapă,
Scripturile, să le priceapă.
46„Hristos, așa cum este scris,
Trebuie-a pătimi” – le-a zis.
„Trei zile, mort are să fie,
Dar, în a treia, o să-nvie.
47El va vesti, neamurilor,
Iertare a păcatelor,
În al Său Nume – prin credință –
Dată în dar, prin pocăință,
De la Ierusalim plecând
Și-ntreaga lume cuprinzând.
48La aste lucruri, voi să-Mi fiți
Martori. Curând, o să primiți
49Făgăduința, ce-a fost dată,
De către Domnul, al Meu Tată.
Eu vă trimit făgăduința.
Voi întăriți-vă credința
Și, în cetate, toți să stați,
Până când fi-veți îmbrăcați
Cu-acea putere – cum v-am spus –
Pe care-o veți primi, de sus.”
Înălțarea
50Domnul Iisus i-a scos afară
Și, spre Betania, plecară.
Mâinile, Și le-a ridicat,
Și-apoi, i-a binecuvântat.
51Încă vorbind, s-au despărțit,
Iisus fiind, la cer, răpit.
52După ce I s-au închinat,
Ei – bucuroși – s-au înturnat
Către Ierusalim. Ședeau
53În Templu și, Îl lăudau,
Pe Dumnezeu, Tatăl divin,
Și-L binecuvântau. Amin.
Trenutno odabrano:
Luca 24: BIV2014
Istaknuto
Podijeli
Kopiraj
Želiš li svoje istaknute stihove spremiti na sve svoje uređaje? Prijavi se ili registriraj
Copyright © 2014 Ioan Ciorca