Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Geneza 1:26

Luptând pentru unitate într-o lume dezbinată
5 zile
Cum reușești să-L urmezi pe Isus cu credincioșie în această lume împărțită? Într-o lume în care fiecare problemă a devenit o bătălie dintre „noi” și „ei”, este mai important ca niciodată să ne amintim orice s-ar întâmpla, Isus încă este pe tron. Învață cum să răspunzi unei lumi ce devine din ce în ce mai divizată ca și ucenic al lui Isus.

De ce mă iubește Dumnezeu?
5 zile
Întrebare: când e vorba de Dumenzeu, toți avem întrebări. Dată fiind cultura noastră bazată pe comparație, una dintre cele mai personale întrebări pe care le avem este „De ce mă iubește Dumnezeu?”, sau chiar „Cum poate?” Pe parcursul acestui plan, vei trece prin 26 de pasaje din Scriptură, fiecare în parte vorbind despre adevărul dragostei necondiționate a lui Dumnezeu pentru tine.

Obiceiuri
6 zile
Schimbarea nu este ușoară, dar nu este nici imposibilă. Începe cu câteva mici obiceiuri și chiar de azi vei începe să te vezi altfel pe tine însuți și vei deveni persoana care vrei să fii mâine. Acest plan biblic Life.Church te trece prin Scriptură cu un simplu acronim pentru a-ți face bune obiceiuri care de fapt se leagă unul de altul.

Isus mă iubește
7 zile
Dacă cineva te-ar întreba: „Ce trebuie să crezi ca să fii creștin?" ce ai spune? Folosind versurile unei melodii creștine îndrăgite, „Isus, știu mă iubește, Biblia-mi spune mie”, un fost jurnalist, acum pastor te ajută să înțelegi ce crezi și de ce. Cel mai bine vândut autor, John S. Dickerson explică într-un mod fidel și clar credințele creștine esențiale și ilustrează foarte puternic de ce acesta contează.

Biblia Pentru Copii
8 zile
Cum a început totul? De unde am venit? De ce există o asemenea mizerie în lume? Există speranță? Există viață după moarte? Găsiți răspunsurile în timp ce citiți această istorie adevărată a lumii.

Modele biblice de multiplicare
8 zile
Cum putem contribui din punct de vedere economic la viața din belșug la care se gândea Domnul Isus, folosindu-ne de companiile noastre și sporind posibilitățile noastre actuale? Cum putem crea afaceri și o cultură antreprenorială care să ducă la o creștere automată? Cum poate această creștere crea mai multă bunăstare în loc de lipsuri și nedreptate?

La început
31 de zile
„La început” este un studiu biblic pe primele 11 capitole din cartea Geneza. Acest studiu de 31 de zile explorează povestea creației, originile umanității, impactul păcatului asupra lumii, promisiunea imediată a răscumpărării, motivele potopului, răsplata lui Dumnezeu pentru Noe și familia sa, primul legământ al lui Dumnezeu cu omenirea și genealogia lui Mesia.

Prietenia - Puterea, Scopul șI Sursa Prieteniei
31 zile
Dragostea pe care credincioșii o au unii pentru alții reflectă dragostea Tatălui pentru Fiul și pentru lume. Prietenia este un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Trecând prin viață, avem nevoie de prietenii biblice pentru a putea să creștem în umblarea noastră cu Dumnezeu, să rămânem neclintiți în încercări și să ne opunem planurilor inamicului.