Totuși, există – pentru noi –
Un singur Dumnezeu apoi,
Adică Tatăl Cel Divin –
De unde toate-acum ne vin,
Și pentru care, noi trăim –
Și-un singur Domn pe care-L știm:
Iisus Hristos, prin care sânt
Toate, de pe acest pământ,
Și, de asemenea, apoi,
Prin El, suntem, acum, și noi.