La inimă, și-a așezat
David atunci, cuvântul lor,
Iar de Achiș – cari domnitor
Era în Gat – el s-a temut
Și drept nebun s-a prefăcut.
Multe năzdrăvănii făcea,
În fața lor, căci le zgâria,
Mereu, tăblia ușilor,
Precum și lemnul porților.
Pe barbă, bale, și-a lăsat
Să i se scurgă, ne-ncetat.