Versete biblice populare din 2 Împărați 6

Partajează

El s-a rugat lui Dumnezeu, Și a zis astfel: „Domnul meu, Deschide-i ochii, fă-l să vadă, Spre a pute și el să creadă.” Domnul, atuncea, a făcut Așa precum I s-a cerut, Iar slujitorul a privit În jurul său – înmărmurit – Văzând muntele-acela mare, Plin de oșteni, de cai și care Și de un foc mistuitor, Care ardea-mprejurul lor.

Prorocul spuse: „Fii pe pace! Mai mulți sunt cei ce ne-nsoțesc, Decât cei care ne pândesc!”

Un slujitor avea cu el Prorocul, iar omul acel – Când zorii zilei s-au ivit – Grabnic, afară a ieșit Și a văzut oștire mare – Cu călărime și cu care – În jurul zidurilor stând, Gata de luptă, așteptând. El se întoarse înapoi, Zicând prorocului apoi: „Vai, vai! Acuma, ce vom face?!”

Când Sirienii au pornit, Spre Elisei, el a privit Către înaltul cerului Și L-a rugat, pe Domnul lui: „Doamne, pogoară peste fire, Și-apoi lovește cu orbire, Această oaste, adunată”, Iar Domnul a făcut, pe dată, Așa cum Elisei a spus.

Prorocul s-a-ndreptat spre el Și l-a-ntrebat pe omu-acel: „Arată-mi, unde a picat?” Omul, atunci, i-a arătat Locul cu pricina. Apoi, Prorocul s-a întors ‘napoi, Un lemn – în grabă – a tăiat, Pe care-n râu l-a aruncat, Spre locul unde a știut Cum că securea s-a pierdut. Îndată, fierul a ieșit La suprafață și-a plutit, Pe unda apei. Elisei

Lemne apoi. Pe când lucrau Și bârnele le pregăteau, Unul din ei s-a pomenit Cum că securea i-a sărit Din coadă și s-a scufundat În apă. Omul a strigat, Plin de năduf: „Vai, domnul meu, Securea nu-i a mea, căci eu O am luată cu-mprumut! Și-acuma, iată, s-a pierdut!”

Zise apoi: „Poți să îl iei!” Omul a-ntins mâna spre el, Și-a ridicat fierul acel.