Versete biblice populare din 2 Samuel 18

Partajează

Când împăratu-a auzit, De-un tremur fost-a zguduit. Tăcut, apoi s-a-ndepărtat Și în odaie a urcat. Odaia-n care el s-a dus Era de-asupra porții, sus. Tristețe multă l-a umplut Și-apoi să plângă a-nceput. Urcând pe scări, zicea mereu: „Oh, Absalom! Oh, fiul meu! Mai bine eu aș fi murit, Numai ca tu să fi trăit! Oh, Absalom! Oh, fiul meu! De ce, oare, n-am murit eu?”

Chiar Absalom s-a rătăcit Și-n acest fel s-a pomenit, În față, cu oastea pe care, David, al său părinte-o are. Pe un catâr, călărea el; Înspăimântat, catâru-acel, Spre un stejar, a alergat, Unde-Absalom și-a agățat – În crengile copacului – Grumajii, iar catârul lui Nu s-a oprit, ci a plecat, Lăsându-l astfel, spânzurat Între pământ și ceruri. Când L-a văzut astfel atârnând, Un om, pân’ la Ioab, s-a dus, În mare grabă, și i-a spus: „Pe Absalom, eu l-am aflat: Într-un stejar, e spânzurat.”