„Când, dintre voi, din al vost’ loc,
O să se nască un proroc,
Sau va ieși un visător
De vise, care – la popor –
Despre un semn are a-i spune –
Ori îi vestește o minune –
Și-atunci când se va fi-mplinit
Tot ceea ce el a vestit,
Are să spună „Să pornim
Pe-alți dumnezei să îi slujim” –
Pe care nu-i cunoașteți voi –
Să n-ascultați de el apoi;
Pentru că Domnul Dumnezeu
O să vă-ncerce, tot mereu,
Să se convingă dacă știți,
Din inimă, să Îl iubiți
Și din tot sufletul, mereu.