Atuncea când un om – vădit
Precum că e neprihănit –
Se va abate, fără știre,
De la a lui neprihănire –
Iar pe acest nou drum al său
Are a se deda la rău –
Un laț, am să îi însăilez
Ca înainte-i să-l așez,
Prin care el are să cadă
Apoi, în plasa morții, pradă.
Dacă tu n-ai să te grăbești,
Ca vestea să i-o-mpărtășești –
Iar omul moare, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit
Fără să-i fie pomenită
Viața ce-a fost neprihănită –
Să știi că te voi căuta,
Căci am să cer, din mâna ta,
Sângele omului acel!