Pe munte-acum, să vă suiți!
Aduceți lemne și zidiți
Casa! Căci astfel o să-Mi fie
Sufletul plin de bucurie!
Și-n felu-acesta – negreșit –
Atuncea fi-voi proslăvit!”
„Iată, la mult v-ați așteptat,
Însă puțin ați căpătat.
Eu am suflat ce ați adus
Acasă și-astfel, tot s-a dus.
De ce?” – a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are.
„Din pricină că dărâmată –
Acum – Îmi este Casa, iată,
În timp ce-aleargă fiecare,
Doar după casa ce o are.