„Acela cari știe, din fire,
Să umble în neprihănire,
Cari fără vicleșug vorbește,
Acela cari nesocotește
Orice câștig ce, ne-ndoios,
Numai prin stoarcere e scos,
Cel care știe, mai apoi,
Să-și tragă mâna înapoi,
Să nu ia mită niciodată,
Cel cu urechea astupată
Să n-audă cuvinte scoase
De gurile cele setoase
De sânge, cel ce înțelege
Că trebuie ochii să-și lege
Ca astfel răul să nu-l vadă,
Acela doar are să șeadă
În locuri ‘nalte; doar el are
Să aibă locuri de scăpare,
Pe stâncile cele-ntărite,
Care nu pot fi biruite.
Pâine el are să primească,
Iar apa nu o să-i lipsească.”