Cetatea, trebuință, n-are
De soare sau de lună care
S-o lumineze, căci, mereu,
Doar slava de la Dumnezeu
O luminează și, se știe,
Că Mielul e a ei făclie.
Acolo, Neamuri au să vină
Și au să umble în lumină,
Iar împărații care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Slava și cinstea lor – în ea –
Să o aducă, vor putea.