YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 8

8
Mâncarea jertfită idolilor
1Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoștință. Însă cunoștința îngâmfă, pe când dragostea consolidează. 2Dacă cineva crede că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3Dacă însă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, atunci acesta este cunoscut de către Dumnezeu. 4Așadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, știm că, în lume, un idol este nimic și că nu există decât un singur Dumnezeu. 5Într-adevăr, chiar dacă există așa-numiți „dumnezei“ în cer sau pe pământ, așa cum există de fapt mulți „dumnezei“ și mulți „domni“#8:5 În ideea că, într-adevăr, oamenii recunosc și se închină mai multor zei, pe care îi consideră „domni“., 6totuși, pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care suntem și noi – și un singur Domn: Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi.
7Însă nu în toți este cunoștința aceasta. Unii, fiind până acum obișnuiți cu idolii, mănâncă ceva ca fiind jertfit unui idol și astfel conștiința lor, fiind slabă, este pângărită. 8Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Nu pierdem nimic dacă nu mâncăm din ea, și nu câștigăm nimic dacă mâncăm. 9Fiți atenți, însă, ca nu cumva dreptul vostru să devină ceva care să-i facă pe cei slabi să cadă. 10Căci, dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoștință, că mănânci în templul unui idol, oare conștiința lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor? 11Astfel, cel slab piere din cauza cunoștinței tale, el, fratele pentru care a murit Cristos! 12Când păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți conștiința lor slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos. 13De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să păcătuiască, atunci nu voi mânca în veci carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să păcătuiască.

Selectat acum:

1 Corinteni 8: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te