I Ioan 3
3
1Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu. Și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este. 3Oricine are speranța aceasta în El se curățește, așa cum și El este curat.
4Oricine săvârșește păcatul#3:4 În vv. 4-9 Ioan tratează problema păcatului ca mod de viață. Vezi și nota de la 2:1. săvârșește și fărădelegea; iar păcatul este fărădelege. 5Știți că El S-a arătat ca să îndepărteze păcatele; și în El nu este păcat. 6Oricine rămâne în El nu trăiește în păcat. Oricine trăiește în păcat nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. 7Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cel ce înfăptuiește dreptatea este drept, așa cum Acela este drept. 8Cel ce săvârșește păcatul#3:8 În această serie de versete este întâlnită o tensiune între ideea de păcat accidental, pe de-o parte, și păcat comis cu încăpățânare și împietrire, pe de altă parte. Acesta din urmă a devenit un mod de viață, persoana în cauză nefiind dispusă să se pocăiască. este de la diavolul, pentru că diavolul păcătuiește de la început. Pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului. 9Oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el. Și el nu poate continua să păcătuiască,#3:9 Este aceeași idee a persistenței în păcatul intenționat și în împietrire. Contextul sugerează un stil de viață păcătos, fără remușcări. fiindcă a fost născut din Dumnezeu. 10Prin aceasta sunt scoși la iveală copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu înfăptuiește dreptatea nu este de la Dumnezeu, și nici cel ce nu-l iubește pe fratele său.
Să ne iubim unii pe alții
11Acesta este mesajul pe care l-ați auzit de la început: să ne iubim unii pe alții. 12Să nu fim precum Cain, care era de la cel rău și l-a ucis pe fratele lui. Și de ce l-a ucis? Pentru că faptele lui Cain erau rele, iar cele ale fratelui său erau drepte. 13Nu fiți uimiți, fraților, dacă lumea vă urăște. 14Noi știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați. Cine nu iubește rămâne în moarte. 15Oricine își urăște fratele este un ucigaș. Și știți că niciun ucigaș nu are viața veșnică rămasă în el. 16Prin aceasta am cunoscut dragostea: prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi. Și noi deci suntem datori să ne dăm viața pentru frați. 17Dacă însă cineva are bunurile acestei lumi și-l vede pe fratele său în nevoi, dar își închide inima față de el, atunci cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? 18Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci prin faptă și adevăr. 19Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile în prezența Lui, 20oricând ne-ar condamna inimile noastre. Căci Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre și cunoaște totul. 21Preaiubiților, dacă nu ne condamnă inimile noastre, avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, 22iar dacă cerem ceva, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui. 23Și porunca Lui este aceasta: să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a poruncit. 24Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în El, iar El în acesta. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul, pe Care ni L-a dat.
Selectat acum:
I Ioan 3: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.