2 Cronici 14
14
1Abia a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Asa.
Domnia lui Asa peste Iuda
(1 Regi 15:9-12)
Pe vremea lui Asa, țara a avut liniște timp de zece ani. 2Asa a făcut ce este bine și drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul lui. 3El a îndepărtat altarele străine și înălțimile, a zdrobit stâlpii sacri și a tăiat așerele. 4El i-a poruncit lui Iuda să-L caute pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor săi, și să împlinească Legea și poruncile. 5A îndepărtat înălțimile și altarele pentru tămâiere din toate cetățile lui Iuda. Și regatul a avut parte de pace sub conducerea lui. 6El a construit cetăți fortificate în Iuda, căci în țară era pace. Nimeni nu a pornit război împotriva lui în anii aceia, căci Domnul îi dăduse odihnă.
7El a zis lui Iuda: „Să construim cetățile acestea și să le împrejmuim cu ziduri, turnuri și porți cu zăvoare! Țara este încă a noastră, pentru că L-am căutat pe Domnul, Dumnezeul nostru. Noi L-am căutat și, astfel, El ne-a dat pace de jur împrejur“. Prin urmare, ei au construit și au prosperat. 8Asa avea o armată de trei sute de mii de bărbați din Iuda, care purtau scut și suliță, și două sute optzeci de mii de bărbați din Beniamin, care purtau scut și trăgeau cu arcul. Toți aceștia erau războinici viteji.
9Zerah, cușitul, a înaintat împotriva lor cu o armată de un milion de luptători și trei sute de care. El a ajuns până la Mareșa. 10Asa i-a ieșit împotrivă și s-au așezat în poziție de luptă în Valea Țefata, lângă Mareșa. 11Asa L-a chemat pe Domnul, Dumnezeul său, și I-a zis:
„Doamne, nu este nimeni ca Tine, Care să-l ajute pe cel lipsit de putere să răzbească împotriva celui puternic. Ajută-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, căci ne încredem în Tine și în Numele Tău am venit aici, împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru! Nu lăsa un om să iasă învingător împotriva Ta!“.
12 Domnul i-a lovit pe cușiți înaintea lui Asa și a lui Iuda, iar cușiții au luat-o la fugă. 13Asa și poporul care era cu el i-au urmărit până la Gherar și mulți dintre cușiți și-au pierdut viața, căci au fost zdrobiți dinaintea Domnului și a armatei Sale. Și au luat o foarte mare pradă. 14Ei au atacat toate cetățile dimprejurul Gherarului, căci groaza Domnului intrase în ele. Și au jefuit toate cetățile, căci era multă pradă în ele. 15De asemenea, au atacat și adăposturile vitelor și au capturat o mulțime de oi și de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.
Selectat acum:
2 Cronici 14: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.