YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 21

21
1Iehoșafat a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram. 2Frații săi, fii ai lui Iehoșafat, erau: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Mihail și Șefatia. Toți aceștia erau fii ai lui Iehoșafat, regele lui Israel. 3Tatăl lor le dăduse numeroase daruri în aur, argint și lucruri scumpe, precum și cetăți fortificate în Iuda, însă domnia i-o dăduse lui Iehoram, fiindcă el era întâiul născut.
Domnia lui Iehoram peste Iuda
(2 Regi 8:16-24)
4Când a urcat pe tronul regatului tatălui său și și-a consolidat domnia, Iehoram i-a ucis cu sabia pe toți frații săi, precum și pe unii dintre conducătorii lui Israel. 5Iehoram avea treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani. 6El a umblat pe calea regilor lui Israel, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului, așa cum a făcut familia lui Ahab, căci soția lui era o fată a lui Ahab. 7Totuși, Domnul nu a dorit să distrugă Casa lui David datorită legământului încheiat cu David, potrivit căruia El îi promisese că-i va da pentru totdeauna o lumină lui și urmașilor lui.
8Pe vremea lui Iehoram, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a numit propriul său rege. 9Atunci, Iehoram a trecut în Țair împreună cu conducătorii lui și cu toate carele lui. El s-a sculat noaptea și l-a învins pe Edom, care îl înconjurase, pe el și pe conducătorii carelor. 10Edom s-a răsculat mereu împotriva stăpânirii lui Iuda, până în ziua aceasta. Tot în acea perioadă s-a răsculat și Libna împotriva stăpânirii lui Iuda, din cauză că Iehoram L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor săi. 11El a construit înălțimi în munții lui Iuda, i-a făcut pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze și i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda.
12I-a sosit o scrisoare de la profetul Ilie în care se spunea astfel:
„Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui David, tatăl tău:
«Pentru că nu ai umblat pe căile tatălui tău, Iehoșafat, nici pe căile lui Asa, regele lui Iuda, 13ci ai umblat pe căile regilor lui Israel și i-ai făcut pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze, așa cum a făcut familia lui Ahab, și pentru că i-ai ucis pe frații tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine, 14iată că Domnul va lovi cu o mare urgie poporul tău, fiii tăi, soțiile tale și toate bunurile tale. 15Iar pe tine te va lovi cu o boală cumplită, o boală de măruntaie. Boala se va agrava zi de zi, până când măruntaiele îți vor ieși afar㻓.
16 Domnul a stârnit împotriva lui Iehoram duhul filistenilor și al arabilor care locuiau în vecinătatea cușiților. 17Aceștia au venit împotriva lui Iuda, au pătruns în el și au capturat atât bunurile găsite în palatul regelui, cât și pe fiii și soțiile acestuia, nelăsându-i niciun fiu, în afară de Ahazia,#21:17 O variantă a numelui Iehoahaz. cel mai mic dintre fiii săi. 18După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie pentru care nu exista leac. 19Ea s-a agravat zi de zi, până când, la sfârșitul a doi ani de suferință, i-au ieșit măruntaiele afară din cauza bolii și a murit în chinuri cumplite. Poporul său n-a făcut foc în cinstea lui, așa cum făcuseră părinților lui.
20 Iehoram era în vârstă de treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani. El s-a dus fără să fi fost regretat. L-au înmormântat în Cetatea lui David, dar nu în mormintele regilor.

Selectat acum:

2 Cronici 21: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te