YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 27

27
Domnia lui Iotam peste Iuda
(2 Regi 15:32-38)
1Iotam era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fata lui Țadok. 2El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia. Totuși, el nu a intrat în Templul Domnului. Poporul însă a continuat să se pervertească. 3Iotam a construit Poarta de Sus a Casei Domnului și a construit mult pe zidul Ofelului.#27:3 Centrul administrativ al capitalei plasat pe culmea dintre cetatea lui David și culmea Templului, locul unde era amplasat și palatul regal. 4El a construit cetăți pe muntele lui Iuda, iar în dumbrăvi a construit fortărețe și turnuri.
5S-a războit cu regele fiilor lui Amon și a fost mai puternic decât el. În anul acela, fiii lui Amon i-au dat o sută de talanți#27:5 Aproximativ 3 t. de argint, zece mii de cori#27:5 Aproximativ 2.200 kilolitri. de grâu și zece mii de cori de orz. În cel de-al doilea și al treilea an, fiii lui Amon i-au plătit la fel.
6Iotam a ajuns puternic, pentru că și-a îndreptat căile înaintea Domnului, Dumnezeul său.
7Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui și toate căile sale, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. 8El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. 9Iotam a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

Selectat acum:

2 Cronici 27: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te