YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 6

6
Securea plutitoare
1Fiii profeților i-au zis lui Elisei:
‒ Iată că locul unde ne întâlnim cu tine este prea strâmt pentru noi. 2Lasă-ne să mergem la Iordan, să luăm fiecare dintre noi câte un buștean și să facem acolo un loc unde să putem sta.
El a răspuns:
‒ Duceți-vă!
3Atunci, unul dintre ei a zis:
‒ Fii bun, te rog, și vino cu slujitorii tăi.
El a răspuns:
‒ Voi merge!
4Elisei s-a dus cu ei. Au ajuns la Iordan și au început să taie copaci. 5Dar s-a întâmplat că, în timp ce unul dintre ei tăia un copac, fierul de la secure a căzut în apă.
Atunci el a strigat:
‒ Ah, stăpâne, era împrumutat!
6Omul lui Dumnezeu l-a întrebat:
‒ Unde a căzut?
După ce acesta i-a arătat locul, Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o acolo și a făcut fierul securii să plutească.
7Apoi a zis:
‒ Ridică-l!
El a întins mâna și l-a luat.
Elisei și arameii
8Regele Aramului era în război cu Israel. El s-a sfătuit cu slujitorii săi și apoi a zis: „Tabăra mea va fi chiar în acel loc“. 9Dar omul lui Dumnezeu a trimis pe cineva la regele lui Israel ca să-i spună: „Ai grijă să nu treci prin locul acela, pentru că arameii se duc acolo“. 10Atunci, regele lui Israel a trimis niște oameni în locul despre care îi spusese omul lui Dumnezeu. Așa obișnuia Elisei să-l avertizeze, iar el reușea să se apere. Și a făcut aceasta nu o dată, nici de două ori.
11Inima regelui Aramului s-a tulburat din cauza acestor lucruri.
El i-a chemat pe slujitorii săi și le-a zis:
‒ Nu-mi spuneți care dintre noi este de partea regelui lui Israel?
12Unul dintre slujitorii săi a răspuns:
‒ Nimeni, rege, stăpânul meu! Profetul Elisei însă, care este în Israel, îl înștiințează pe regele lui Israel de cuvintele pe care le rostești în camera ta de dormit.
13Regele a zis:
‒ Duceți-vă și vedeți unde este, ca să trimit să-l prindă.
Regele a fost înștiințat, spunându-i-se:
‒ Iată că este în Dotan.
14 Regele a trimis acolo cai, care și o armată puternică. Ei au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea. 15Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dimineață, a ieșit și iată că o armată înconjurase cetatea, cu cai și care.
Slujitorul i-a zis:
‒ Ah, stăpâne, ce vom face?
16Acesta a răspuns:
‒ Nu te teme, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulți decât cei ce sunt cu ei.
17Apoi Elisei s-a rugat, zicând: „O, Doamne, Te rog, deschide-i ochii ca să poată vedea!“. Domnul i-a deschis ochii slujitorului, și acesta a putut să vadă muntele plin de cai și de care de foc în jurul lui Elisei. 18În timp ce arameii veneau spre el, Elisei s-a rugat Domnului, zicând: „Te rog, lovește-i pe acești oameni cu orbire!“. Și Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. 19Atunci Elisei le-a zis: „Nu acesta este drumul și nu aceasta este cetatea. Urmați-mă și vă voi duce la omul pe care îl căutați“. Și el i-a dus în Samaria. 20După ce au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii acestor oameni ca ei să poată vedea!“. Și Domnul le-a deschis ochii, iar ei au văzut că erau în mijlocul Samariei.
21Când i-a văzut regele lui Israel, l-a întrebat pe Elisei:
‒ Să-i ucid, părinte? Să-i ucid?
22El a răspuns:
‒ Nu-i ucide! I-ai ucide pe cei pe care-i iei captivi cu sabia și cu arcul tău? Servește-i cu pâine și cu apă ca să mănânce și să bea, iar după aceea să se întoarcă la stăpânul lor.
23Atunci, regele a dat un ospăț mare. După ce au mâncat și au băut, le-a dat voie să plece, iar ei s-au întors la stăpânul lor. Și trupele Aramului n-au mai continuat să năvălească în țara lui Israel.
Foamete în Samaria asediată
24După o vreme, Ben-Hadad, regele Aramului, adunându-și întreaga tabără, a venit și a asediat Samaria. 25Din cauza asediului, foametea în Samaria a devenit foarte mare, astfel încât un cap de măgar a ajuns să valoreze optzeci de șecheli#6:25 Aproximativ 1 kg. de argint, iar un sfert de cab#6:25 Aproximativ 0,3 l. de găinaț de porumbel – cinci șecheli.#6:25 Aproximativ 60 gr.
26În timp ce regele lui Israel trecea pe zid, o femeie a strigat către el, zicând:
‒ Ajută-mă, o, rege, stăpânul meu!
27Dar el i-a zis:
‒ Dacă nu te ajută Domnul, cu ce te-aș putea ajuta eu? Cu ceea ce este în arie sau în presa de struguri?
28Apoi, regele i-a zis:
‒ Ce ți s-a întâmplat?
Ea a răspuns:
‒ Această femeie mi-a zis: „Dă-l pe fiul tău ca să-l mâncăm astăzi, iar pe fiul meu îl vom mânca mâine“. 29Noi l-am fiert pe fiul meu și l-am mâncat.#6:29 Vezi Lev. 26:29 și Deut. 28:53, 57; vezi și Plâng. 4:10. Iar în ziua următoare, când i-am zis: „Dă-l pe fiul tău ca să-l mâncăm“, ea și-a ascuns fiul.
30Când a auzit regele cuvintele femeii, și-a sfâșiat hainele în timp ce era încă pe zid. Atunci, oamenii s-au uitat și au văzut că își pusese o pânză de sac pe trup. 31El a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă va mai rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șafat, pe umerii lui!“.
32Elisei ședea în casă, iar bătrânii ședeau lângă el. Regele a trimis pe cineva înaintea sa, dar până să ajungă mesagerul, Elisei le-a zis bătrânilor: „Vedeți că acest ucigaș trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultați! Când va veni mesagerul, închideți ușa și țineți-l la ușă. Nu se aude oare zgomotul pașilor stăpânului său în urma lui?“.
33În timp ce încă vorbea cu ei, iată că mesagerul a ajuns la el și a zis:
‒ Iată, acest dezastru vine de la Domnul. De ce să-L mai aștept pe Domnul?

Selectat acum:

2 Regi 6: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te