2 Timotei 4
4
1Te rog insistent înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii și morții, și ținând seama de venirea Lui și Împărăția Lui: 2predică Cuvântul, fii pregătit la momentul potrivit sau la momentul nepotrivit, corectează, mustră, îndeamnă cu toată răbdarea și învățătura. 3Căci va veni vremea când oamenii nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să le gâdile auzul. 4Nu vor mai dori să audă adevărul și se vor duce după mituri. 5Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferințele, fă lucrarea unui evanghelist, împlinește-ți bine slujba.
6Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și vremea plecării mele este aproape. 7M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. 8De acum înainte îmi este păstrată coroana dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit venirea Lui.
Instrucțiuni personale
9Străduiește-te să vii la mine cât de repede. 10Demas, din dragoste pentru veacul de acum, m-a părăsit și s-a dus la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, iar Titus în Dalmația. 11Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire. 12Pe Tyhikos l-am trimis la Efes. 13Când vii, adu și mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Karpos, precum și sulurile, mai ales pergamentele.
14Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui. 15Păzește-te și tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.
16La primul meu răspuns de apărare, nimeni nu a stat alături de mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină seama de lucrul acesta! 17Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca, prin mine, proclamarea Evangheliei să fie dusă la îndeplinire și toate națiunile s-o audă. Și am fost scăpat din gura leului! 18Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va mântui pentru Împărăția Lui cerească. A Lui să fie gloria, în vecii vecilor! Amin.
19Salută-i pe Prisca și Akyla și pe cei din casa lui Onisifor!
20Erastos a rămas în Corint, iar pe Trofimos l-am lăsat bolnav în Milet. 21Străduiește-te să vii înainte de iarnă.
Eubulos, Pudens, Linus, Claudia și toți frații te salută.
22Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.
Selectat acum:
2 Timotei 4: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.