Corneliu a zis:
‒ Cu patru zile în urmă, chiar la ceasul acesta, al nouălea, eram în casa mea și mă rugam. Și iată că un om îmbrăcat în haine strălucitoare a stat înaintea mea și a zis: „Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, trimite la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit și Petru. El locuiește în casa tăbăcarului Simon, lângă mare. Când va veni el, îți va vorbi“. Am trimis deci imediat la tine, și bine ai făcut că ai venit. Acum, deci, noi toți suntem prezenți aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ți-a poruncit Domnul!
Atunci Petru a luat cuvântul și a zis:
‒ Într-adevăr, înțeleg acum că Dumnezeu nu favorizează pe nimeni, ci în orice națiune, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El. El a trimis fiilor lui Israel Cuvântul, vestind Evanghelia păcii prin Isus Cristos, Care este Domnul tuturor. Voi știți ce s-a întâmplat prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul proclamat de Ioan: cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim; El este Cel pe Care ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Pe El, Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se facă văzut, nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat dintre cei morți. El ne-a poruncit să predicăm poporului și să depunem mărturie că El este Cel desemnat de Dumnezeu ca Judecător al celor vii și al celor morți. Toți profeții mărturisesc despre El, afirmând că oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea de păcate.
În timp ce rostea Petru aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a coborât peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Credincioșii circumciși, care veniseră cu Petru, se minunau de faptul că darul Duhului Sfânt fusese turnat și peste neevrei. Căci îi auzeau vorbind în limbi și preamărindu-L pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Oare poate opri cineva apa să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?“. Și a poruncit să fie botezați în Numele lui Isus Cristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.