YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 28

28
Pavel în Malta
1După ce am fost salvați din pericol, am aflat că insula se numea Malta. 2Băștinașii ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită, căci au aprins un foc și ne-au primit bine pe toți, din cauză că începuse ploaia și se lăsase frigul. 3Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, în timp ce le punea pe foc, a ieșit o viperă din cauza căldurii și i s-a prins de mână. 4Când băștinașii au văzut șarpele atârnând de mâna lui, și-au zis unii altora: „Fără îndoială că omul acesta, care a fost salvat din mare, este un ucigaș, căci Dreptatea#28:4 Gr.: Dike, zeița dreptății la vechii greci. Ea apare în literatura greacă preclasică și în cea clasică fie alături de Zeus (stând lângă tronul lui), fie alături de alte zeițe sau fiind una dintre cele trei Hore, zeități ale anotimpurilor și ale ordinii naturale și sociale în mitologia greacă. nu-l lasă să trăiască“. 5Pavel însă a scuturat șarpele în foc, fără să sufere niciun rău. 6Ei se așteptau să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic neobișnuit, și-au schimbat părerea și au zis că este un zeu.
7Aproape de locul acela se aflau niște pământuri ale guvernatorului insulei, al cărui nume era Publius. El ne-a primit și ne-a găzduit cu ospitalitate timp de trei zile. 8Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, suferind de friguri și dizenterie. Pavel s-a dus la el, s-a rugat punându-și mâinile peste el și l-a vindecat. 9După ce s-a întâmplat aceasta, ceilalți de pe insulă, care aveau boli, au venit și ei și au fost vindecați. 10Ei ne-au onorat în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne-au pus la dispoziție lucrurile de care aveam nevoie.
Pavel sosește în Roma
11După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea emblema Dioscurilor.#28:11 Castor și Pollux, considerați în mitologia greco-romană „fiii lui Zeus“ (gr.: dioscuroi) și protectorii marinarilor. 12Am debarcat în Siracuza, unde am rămas timp de trei zile, 13iar de acolo am plecat mai departe și am sosit în Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar în ziua următoare am ajuns în Puteoli, 14unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns în Roma. 15Când frații de acolo au auzit despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la Forumul lui Apius și până la „Trei taverne“. Văzându-i, Pavel I-a mulțumit lui Dumnezeu și a fost încurajat.
16Când am intrat în Roma, centurionul i-a predat pe deținuți căpitanului gărzilor, iar lui Pavel i s-a dat voie să locuiască singur, sub paza unui soldat.
Pavel predică în Roma
17După trei zile, Pavel i-a chemat la el pe liderii iudeilor, iar când aceștia s-au adunat, le-a zis:
‒ Fraților, deși n-am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor strămoșilor noștri, totuși am fost dat ca deținut în mâinile romanilor încă din Ierusalim. 18Aceștia, după ce m-au cercetat, voiau să mă elibereze, fiindcă nu era în mine niciun motiv de condamnare la moarte. 19Dar, pentru că iudeii s-au împotrivit, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deși nu aveam de adus nicio acuzație împotriva poporului meu. 20Din acest motiv v-am chemat să vă văd și să vă vorbesc. Căci din cauza speranței lui Israel port eu acest lanț!
21Ei i-au răspuns:
‒ Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și niciunul dintre frații care au venit aici n-a anunțat sau vorbit ceva rău despre tine. 22Dar am dori să auzim de la tine lucrurile pe care le gândești, căci, într-adevăr, ne este cunoscut faptul că pretutindeni se vorbește împotriva acestei grupări.
23Prin urmare, ei i-au stabilit lui Pavel o zi. Au venit mulți în locul unde era găzduit, iar el, de dimineață până seara, le-a explicat lucrurile, depunând mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu și încercând să-i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât și din Profeți. 24Unii erau convinși de cele spuse de el, dar alții erau necredincioși. 25Fiindcă începuseră să plece acasă în dezacord unii cu alții, Pavel le-a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt strămoșilor voștri prin profetul Isaia, 26când a zis:
«Du-te la poporul acesta și spune:
Veți auzi cu urechile,
dar nicidecum nu veți înțelege,
și veți privi cu ochii,
dar nicidecum nu veți pricepe.
27Căci inima acestui popor s-a împietrit.
Urechile lor aud greu, iar ochii li s-au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înțeleagă cu inima,
să se întoarcă și să-i vindec!»#28:27 Citatul este din Is. 6:9-10, în versiunea LXX..
28Să știți deci că mântuirea aceasta de la Dumnezeu a fost trimisă neevreilor, și ei o vor asculta“. 29Când a rostit Pavel aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.
30 Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-un loc pe care și-l închiriase. El îi primea pe toți cei care veneau la el, 31proclama Împărăția lui Dumnezeu și îi învăța pe oameni despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te