De aceea, pentru că l-ați călcat în picioare pe cel sărac
și ați luat de la el taxe sub formă de grâne,
chiar dacă ați construit case de piatră cioplită,
nu veți locui în ele;
chiar dacă ați plantat vii plăcute,
nu veți bea din vinul lor!
Căci Eu știu cât de multe sunt fărădelegile voastre
și cât de mari sunt păcatele voastre!
Voi îl asupriți pe cel drept, luați mită
și îi nedreptățiți pe cei nevoiași la poarta cetății.
De aceea, în vremuri ca acestea, cel înțelept rămâne tăcut,
căci sunt vremuri rele.
Căutați binele, nu răul,
ca să trăiți!
Astfel DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor,
va fi cu voi, așa cum spuneți că este!
Urâți răul, iubiți binele
și instaurați dreptatea la poarta cetății!
Poate că DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, Își va arăta bunăvoința
față de rămășița lui Iosif.
De aceea, așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, Domnul:
„În toate piețele va fi jale
și pe toate străzile oamenii vor zice: «Vai! Vai!».
Îl vor chema pe plugar la bocet,
iar pe cei ce știu să jelească, îi vor chema la jale.
În toate viile va fi vaiet,
pentru că Eu voi trece prin mijlocul vostru“, zice DOMNUL.
DOMNULUI
Vai de cei ce tânjesc după ziua DOMNULUI!
De ce tânjiți după ziua DOMNULUI?
Ea va fi întuneric, nu lumină!
Va fi ca un om care fuge din fața unui leu,
dar apoi se întâlnește cu un urs;
la urmă ajunge acasă,
își sprijină mâna de zid,
dar îl mușcă un șarpe.
Nu va fi oare ziua DOMNULUI întuneric, și nu lumină,
un întuneric adânc fără pic de licărire?
„Urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre
și nu pot să sufăr adunările voastre de sărbătoare.
Chiar dacă Îmi aduceți arderi-de-tot și daruri de mâncare,
nu le voi accepta,
iar la jertfele de pace din vițeii voștri îngrășați
nu Mă voi uita!
Depărtați de la Mine sunetul cântecelor voastre!
Nu voi asculta melodia harfelor voastre!
Ci să curgă judecata ca apele,
și dreptatea ca un pârâu care nu seacă niciodată.
Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mâncare
timp de patruzeci de ani în deșert, Casă a lui Israel?
Ați purtat pe Sikut, regele vostru,
și pe Chiyun, steaua dumnezeului vostru,
chipurile pe care vi le-ați făcut!
De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Damasc!“,
zice DOMNUL, al Cărui Nume este Dumnezeul Oștirilor.