Amos 5
5
Chemare la pocăință
1Ascultați cuvântul acesta pe care-l rostesc cu privire la voi, o cântare de jale pentru Casa lui Israel!
2„A căzut fecioara lui Israel
și nu se va mai ridica!
A fost părăsită în propria-i țară
și nu este nimeni care s-o ridice!“
3Căci așa vorbește Stăpânul Domn:
„Cetatea care ieșea cu o mie
va rămâne cu o sută,
iar cea care ieșea cu o sută
va rămâne cu zece pentru Casa lui Israel“.
4Căci așa vorbește Domnul către Casa lui Israel:
„Căutați-Mă și trăiți!
5Nu căutați Betelul,
nu vă duceți la Ghilgal
și nu treceți la Beer-Șeba,
căci Ghilgalul va merge cu siguranță în captivitate,
iar Betelul va ajunge în nenorocire“.
6Căutați-L pe Domnul și trăiți,
ca nu cumva El să treacă prin Casa lui Iosif ca un foc
și s-o distrugă,
și să nu fie nimeni în Betel care să stingă focul.
7Voi prefaceți judecata în pelin
și aruncați dreptatea la pământ!
8El însă este Cel Ce a făcut Pleiadele și Orionul,
Cel Ce preface bezna în dimineață
și preschimbă ziua în noapte,
Cel Ce cheamă apele mării
și le varsă pe fața pământului –
Domnul este Numele Lui!
9El aduce într-o clipă prăpădul peste cel tare
și face să vină devastarea peste fortăreață.
10Ei îl urăsc pe cel ce decide la poartă#5:10 Poarta cetății era locul public unde se rezolvau cazurile civile și penale, echivalentul tribunalelor de astăzi.
și-l detestă pe cel ce vorbește cu integritate.
11De aceea, pentru că l-ați călcat în picioare pe cel sărac
și ați luat de la el taxe sub formă de grâne,
chiar dacă ați construit case de piatră cioplită,
nu veți locui în ele;
chiar dacă ați plantat vii plăcute,
nu veți bea din vinul lor!
12Căci Eu știu cât de multe sunt fărădelegile voastre
și cât de mari sunt păcatele voastre!
Voi îl asupriți pe cel drept, luați mită
și îi nedreptățiți pe cei nevoiași la poarta cetății.
13De aceea, în vremuri ca acestea, cel înțelept rămâne tăcut,
căci sunt vremuri rele.
14Căutați binele, nu răul,
ca să trăiți!
Astfel Domnul, Dumnezeul Oștirilor,
va fi cu voi, așa cum spuneți că este!
15Urâți răul, iubiți binele
și instaurați dreptatea la poarta cetății!
Poate că Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Își va arăta bunăvoința
față de rămășița lui Iosif.
16De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Domnul:
„În toate piețele va fi jale
și pe toate străzile oamenii vor zice: «Vai! Vai!».
Îl vor chema pe plugar la bocet,
iar pe cei ce știu să jelească, îi vor chema la jale.
17În toate viile va fi vaiet,
pentru că Eu voi trece prin mijlocul vostru“, zice Domnul.
Ziua Domnului
18Vai de cei ce tânjesc după ziua Domnului!
De ce tânjiți după ziua Domnului?
Ea va fi întuneric, nu lumină!
19Va fi ca un om care fuge din fața unui leu,
dar apoi se întâlnește cu un urs;
la urmă ajunge acasă,
își sprijină mâna de zid,
dar îl mușcă un șarpe.
20Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, și nu lumină,
un întuneric adânc fără pic de licărire?
21„Urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre
și nu pot să sufăr adunările voastre de sărbătoare.
22Chiar dacă Îmi aduceți arderi-de-tot și daruri de mâncare,
nu le voi accepta,
iar la jertfele de pace din vițeii voștri îngrășați
nu Mă voi uita!
23Depărtați de la Mine sunetul cântecelor voastre!
Nu voi asculta melodia harfelor voastre!
24Ci să curgă judecata ca apele,
și dreptatea ca un pârâu care nu seacă niciodată.
25Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mâncare
timp de patruzeci de ani în deșert, Casă a lui Israel?
26Ați purtat pe Sikut, regele vostru,
și pe Chiyun,#5:26 Sikut se referă la zeul mesopotamian Sakkut, vocalizat după modelul termenului șiqquts (urâciune), iar Chiyun (Kaiwamanu) era numele mesopotamian al planetei Saturn, zeificată. steaua dumnezeului vostru,
chipurile pe care vi le-ați făcut!
27De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Damasc!“,
zice Domnul, al Cărui Nume este Dumnezeul Oștirilor.
Selectat acum:
Amos 5: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.