te vor alunga dintre oameni și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece șapte vremuri peste tine până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăția ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaște stăpânirea Cerului. De aceea, împărate, primește sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, și încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Și poate că ți se va prelungi bunăstarea! Toate s-au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadnețar. După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?». Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas s-a auzit din Cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea’». Chiar în clipa aceea s-a și împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadnețar. El a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile – ca ghearele păsărilor. Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și mi-a fost redată gândirea sănătoasă. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat și L-am glorificat pe Cel Veșnic Viu. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație.
Citește Daniel 4
Ascultă Daniel 4
Partajează
Compară toate versiunile: Daniel 4:25-34
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri