YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 17

17
1Să nu jertfești Domnului, Dumnezeul tău, niciun bou sau un miel care are vreun cusur sau vreo infirmitate, fiindcă este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.
2Dacă se va găsi în mijlocul tău, într-una dintre cetățile tale, pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău, încălcând legământul Lui, 3și care să meargă să slujească altor dumnezei și să se închine lor – la soare sau la lună, sau la toată armata cerurilor – lucru pe care eu nu l-am poruncit, 4dacă ai fost înștiințat și ai auzit de lucrul acesta, să cercetezi bine. Iar, dacă este adevărat și se confirmă zvonul că a fost comisă această urâciune în Israel, 5să-i aduci la porțile cetății pe bărbatul sau pe femeia care au comis această faptă rea și să-i omori cu pietre. 6Cel vinovat de moarte să fie omorât pe baza mărturiei a doi sau trei martori. Să nu fie omorât pe baza mărturiei unui singur martor. 7Mâna martorilor să arunce mai întâi cu pietre în el ca să-l omoare, iar pe urmă mâna întregului popor. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău.
Forul suprem de judecată
8Dacă ți se va părea prea greu de judecat o cauză cu privire la un omor, la o neînțelegere sau la o lovitură care aduce ceartă în cetățile tale, să te scoli și să te duci la locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. 9Să intri la preoții leviți sau la judecătorul care va fi în zilele acelea și să cauți răspuns, iar ei te vor înștiința cu privire la verdictul judecății. 10Să faci potrivit cu verdictul despre care te vor înștiința în locul pe care îl va alege Domnul și să veghezi să împlinești tot ceea ce te vor învăța. 11Să faci potrivit cu legea pe care te vor învăța și potrivit cu hotărârea pe care ți-o vor spune. Să nu te abați de la cuvintele pe care ei ți le-au spus, nici la dreapta, nici la stânga. 12Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul sau de judecătorul care este pus acolo să-L slujească pe Domnul, Dumnezeul tău, omul acela să moară. Să nimicești astfel răul din Israel. 13Atunci toți din popor vor auzi și se vor teme și nu se vor mai mândri.
Reglementări pentru rege
14Atunci când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce o vei lua în stăpânire, vei locui în ea și vei zice: «Voi pune să domnească peste mine un rege, ca toate națiunile care mă înconjoară», 15neapărat să-l pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să pui rege peste tine pe cineva din mijlocul fraților tăi. Nu vei putea să întronezi peste tine un bărbat străin, care nu este fratele tău. 16De asemenea, să nu-și mărească numărul de cai și să nu întoarcă poporul în Egipt ca să-și mărească numărul de cai, căci Domnul v-a zis: «Să nu vă mai întoarceți niciodată pe drumul acela». 17Să nu-și ia multe soții, ca să nu i se abată inima, și să nu strângă mult argint și aur.
18Când se va așeza pe tronul regatului său, să-și scrie pentru sine, pe un sul, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoții leviți. 19Va trebui s-o aibă cu el și să citească din ea în toate zilele vieții lui, ca să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească toate cuvintele acestei Legi și să împlinească hotărârile acestea. 20În acest fel, inima lui nu se va înălța mai presus de frații săi și nu se va abate de la poruncile acestea, nici la dreapta, nici la stânga. Astfel, el și fiii lui vor avea viață lungă în regatul lui, în mijlocul lui Israel.

Selectat acum:

Deuteronom 17: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te