De aceea, aduceți-vă aminte că odinioară erați neevrei, în ce privește trupul, numiți „necircumciși“ de către cei numiți „circumciși“ (circumciși în trup, de mâini omenești), și că, la vremea aceea, erați fără Cristos, înstrăinați de cetățenia lui Israel, străini de legămintele promisiunii, neavând speranță și fiind fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care cândva erați departe, ați fost aduși aproape, prin sângele lui Cristos.
Căci El este pacea noastră, Cel Care i-a făcut pe amândoi una și, în trupul Său, a dărâmat zidul de la mijloc care-i despărțea, adică dușmănia, desființând Legea poruncilor, cu regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un singur om nou, făcând astfel pace, și pentru a-i împăca pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia.