Geneza 13:1-11
Geneza 13:1-11 NTR
Avram s-a dus din Egipt în Neghev împreună cu soția lui și cu tot ce avea, iar Lot a mers împreună cu el. Avram era foarte bogat în turme, în argint și în aur. Din Neghev, el a călătorit până la Betel, până la locul în care fusese cortul lui la început, între Betel și Ai, până la locul în care el făcuse un altar mai înainte. Acolo, Avram a chemat Numele Domnului. Lot, care a mers împreună cu Avram, avea și el turme, cirezi și corturi. Dar teritoriul unde locuiau nu le mai ajungea. Aveau atât de multe bunuri, încât nu mai puteau locui împreună. De asemenea, s-a iscat o ceartă între păstorii turmelor lui Avram și păstorii turmelor lui Lot. În vremea aceea canaaniții și periziții locuiau în Canaan. Atunci Avram i-a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, nici între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem frați. Nu este oare toată țara înaintea ta? Desparte-te de mine, te rog! Dacă tu o iei la stânga, eu o voi lua la dreapta, iar dacă tu o iei la dreapta, eu o voi lua la stânga“. Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului, până la Țoar, era bine udată, la fel ca grădina Domnului, la fel ca țara Egiptului. Aceasta s-a întâmplat înainte ca Domnul să fi distrus Sodoma și Gomora. Lot și-a ales toată Câmpia Iordanului și a pornit spre est. Astfel, ei s-au despărțit unul de celălalt.


