Dar când Cristos S-a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele țapilor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu, ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu? Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ, sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor comise sub primul testament, cei ce au fost chemați, să primească promisiunea moștenirii veșnice.
Citește Evrei 9
Ascultă Evrei 9
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 9:11-15
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri