Evrei 9:11-15
Evrei 9:11-15 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropite peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.
Evrei 9:11-15 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar Cristos, venind ca mare preot al lucrurilor bune ce vor veni, printr-un tabernacol mai mare și desăvârșit, nu făcut de mâini, altfel spus, nu din această clădire, Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o singură dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi. Căci dacă sângele taurilor și țapilor și cenușa unei vițele stropind pe cei întinați sfințește spre curățirea cărnii, Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel etern s-a oferit pe sine însuși fără pată lui Dumnezeu, va curăța conștiința voastră de faptele moarte, pentru a servi Dumnezeului cel viu? Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.
Evrei 9:11-15 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Acum, el prevede acele lucruri superioare pe care le anticipase (cel vechi). Iar Cristos a venit ca Mare Preot slujind într-un Cort superior primului și care este perfect, pentru că el nu este construit de mâna omului și nu aparține acestei creații. Când El a intrat în acel Loc Foarte Sfânt odată pentru totdeauna, nu a adus acolo sânge de țapi sau de viței, ci propriul Său sânge. Astfel, El a obținut pentru noi o achitare eternă a păcatului. Dacă atât sângele țapilor și al taurilor cât și cenușa de la o vacă (arsă) produceau „sfințirea” exterioară a oamenilor, sângele lui Cristos poate să ne curețe conștiința de faptele care conduc la moarte. El, cu ajutorul eternului Spirit (Sfânt), S-a oferit pe Sine lui Dumnezeu ca sacrificiu perfect; și fiind astfel curățați, ne putem închina Dumnezeului care este viu. Cristos este Cel prin care ne-a fost adus un „Legământ” nou. El a murit ca să elibereze pe oameni de vina pentru greșelile făcute în perioada primului „legământ”. Moartea Lui a făcut astfel posibilă primirea moștenirii eterne pe care o promisese Dumnezeu. Și acum, de aceasta beneficiază toți cei care sunt chemați de Dumnezeu.
Evrei 9:11-15 Noua Traducere Românească (NTR)
Dar când Cristos S-a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele țapilor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu, ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu? Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ, sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor comise sub primul testament, cei ce au fost chemați, să primească promisiunea moștenirii veșnice.