YouVersion
Pictograma căutare

Osea 2

2
1Spuneți-le fraților voștri «Poporul Meu»#2:1 Ebr.: Ammi. și surorilor voastre – «I s-a arătat milă»#2:1 Ebr.: Ruhama.!
Necredincioșie, pedeapsă și promisiunea de restaurare
2Mustrați-vă mama, mustrați-o,
căci ea nu este soția Mea,
iar Eu nu sunt soțul ei!
Să depărteze prostituția dinaintea ei
și adulterul dintre sânii ei.
3Altfel, o voi dezbrăca în pielea goală
și o voi arăta așa cum era în ziua nașterii ei.
O voi face asemenea unei pustii,
o voi preface într-un pământ uscat
și o voi omorî prin însetare.
4De fiii ei nu voi avea milă,
căci sunt fii de prostituată.
5Mama lor s-a prostituat
și i-a zămislit în chip rușinos.
Ea a zis: «Mă voi duce după amanții#2:5, 7+ Zeii canaaniți, în special Baal. mei,
după cei care-mi dau pâinea și apa,
lâna și inul, uleiul și băutura!».
6De aceea, iată, îi voi îngrădi căile cu spini,
o voi împrejmui cu ziduri,
ca să nu-și mai poată găsi cărările.
7Va alerga după amanții ei, dar nu-i va ajunge;
îi va căuta, dar nu-i va găsi.
Apoi va zice:
«Mă voi întoarce la primul meu Soț,
căci mi-a fost mai bine atunci decât acum!».
8Ea nu știe însă că Eu am fost Acela
Care i-a dat grânele, mustul și uleiul,
Cel Care i-a înmulțit argintul și aurul,
pe care ea le-a folosit apoi pentru Baal.
9De aceea Îmi voi lua înapoi grânele la vremea lor
și mustul la vremea lui.
Îmi voi recupera lâna și inul
date pentru acoperirea goliciunii ei.
10Iar acum, îi voi descoperi rușinea
înaintea ochilor amanților ei
și niciunul n-o va scăpa din mâna Mea.
11Voi face să înceteze toate motivele ei de bucurie:
sărbătorile ei, lunile ei noi,
Sabaturile ei și toate adunările ei de sărbătoare.
12Îi voi pustii viile și smochinii
despre care zicea:
«Aceasta este plata dată de amanții mei!».
Voi face din ele un tufiș,
iar vietățile câmpului le vor devora.
13O voi pedepsi pentru zilele
când ardea tămâie baalilor,
când se gătea cu veriga în nas și cu salba ei
și umbla după amanți,
uitând de Mine“, zice Domnul.
14„De aceea, iată, o voi ademeni,
o voi aduce în deșert
și-i voi vorbi pe placul inimii ei.
15De acolo îi voi da viile ei
și voi face din Valea Acor#2:15 Acor înseamnă Tulburare (Necaz); un loc al necazului și al rușinii, la intrarea poporului în Canaan, sub conducerea lui Iosua (Ios. 7:24-26). o poartă a speranței.
Acolo ea va răspunde ca în zilele tinereții ei,
ca în ziua când a plecat din țara Egiptului“.
16„În ziua aceea“, zice Domnul,
„Mă vei numi «Soțul#2:16 Ebr.: . meu»
și nu-Mi vei mai spune «Stăpânul#2:16 Ebr.: Baal, care înseamnă atât soț, cât și stăpân (vezi v. 17). meu».
17Voi îndepărta numele baalilor din gura ei
și nu le vor mai fi amintite numele.
18În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ
cu vietățile câmpului, cu păsările cerului
și cu târâtoarele pământului.
Le voi distruge din țară
arcul, sabia și războiul
și-i voi face să se odihnească în siguranță.
19Te voi logodi cu Mine pe vecie,
te voi logodi cu Mine prin dreptate și prin judecată,
prin îndurare și prin milă.
20Te voi logodi cu Mine prin credincioșie,
iar tu Îl vei cunoaște pe Domnul“.
21„În ziua aceea, le voi răspunde“,
zice Domnul,
„voi răspunde cerurilor,
iar ele îi vor răspunde pământului;
22pământul va răspunde grânelor,
mustului și uleiului,
iar ele îi vor răspunde lui Izreel.
23O voi semăna pentru Mine Însumi în țară!
De Lo-Ruhama voi avea milă!
Lui Lo-Ammi îi voi spune:
«Tu ești poporul Meu!»,
iar el Îmi va răspunde:
«Dumnezeul meu!»“.

Selectat acum:

Osea 2: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te