YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 15

15
1Apoi Domnul mi-a zis:
‒ Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea, Eu tot n-aș fi binevoitor cu poporul acesta. Alungă-i dinaintea Mea! Să plece! 2Dacă te vor întreba: „Unde să ne ducem?“, să le răspunzi: „Așa vorbește Domnul:
«Cei ce sunt pentru moarte – la moarte;
cei ce sunt pentru sabie – la sabie;
cei ce sunt pentru foamete – la foamete;
și cei ce sunt pentru captivitate – în captivitate».
3Voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri“, zice Domnul, „sabia, ca să-i ucidă; câinii, ca să-i sfâșie; păsările cerului și animalele sălbatice ale pământului, ca să-i devoreze și să-i distrugă. 4Îi voi face un motiv de groază pentru toate regatele pământului, din cauza faptelor lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pe care le-a comis în Ierusalim.
5Cui îi va fi milă de tine, Ierusalime?
Cine va plânge pentru tine?
Cine va veni să te întrebe de sănătate?
6Tu M-ai părăsit“,
zice Domnul,
„și continui să-Mi întorci spatele.
De aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug.
M-am săturat să mai am milă de tine.
7Îi voi vântura cu furca
la porțile țării,
îi voi lipsi de copii și voi distruge poporul Meu,
căci nu și-au schimbat căile.
8Văduvele lor vor fi mai numeroase
decât nisipul mării.
În miezul zilei voi aduce nimicitorul
peste mama celui tânăr;
voi face să cadă deodată peste ea
chinul și groaza.
9Cea care născuse șapte fii va fi slăbită,
își va da duhul.
Soarele ei va apune când este încă ziuă;
va fi rușinată și umilită.
Pe cei rămași în viață îi voi da pradă sabiei,
înaintea dușmanilor lor“,
zice Domnul.
10‒ Vai de mine, mamă, pentru că m-ai născut!
Pe mine, om de ceartă și de neînțelegere pentru toată țara.
Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut
și totuși toți mă blestemă!
11 Domnul a zis:
‒ Cu siguranță te voi elibera, ca să fii fericit.
Cu siguranță îi voi face pe dușmanii tăi
să te implore în vremurile de nenorocire și de necaz.
12Poate cineva să rupă fierul –
fierul din nord – sau bronzul?
13Averile și comorile tale
le voi da ca pradă, fără preț,
din cauza tuturor păcatelor tale,
pe care le-ai comis pe întreg teritoriul tău.
14Te voi face să slujești dușmanilor tăi,
într-o țară pe care nu o cunoști,
căci focul mâniei Mele s-a aprins
și arde peste voi.
15‒ Tu știi totul, Doamne!
Adu-Ți aminte de mine și ai grijă de mine!
Răzbună-mă împotriva celor ce mă persecută!
Tu ești îndelung răbdător – nu mă înlătura!
Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine!
16Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat.
Cuvintele Tale au fost bucuria și plăcerea inimii mele,
căci Numele Tău este chemat peste mine,
Doamne, Dumnezeul Oștirilor!
17N-am șezut niciodată în compania petrecăreților,
ca să mă înveselesc cu ei.
Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine
și mă umpluseși de indignare.
18De ce durerea mea este fără sfârșit?
De ce rana mea este incurabilă și refuză să se vindece?
Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător,
ca niște ape care nu dăinuiesc?
19‒ Așa vorbește Domnul:
„Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou
să stai înaintea Mea.
Dacă vei rosti cuvinte valoroase și nu cuvinte de nimic,
vei fi precum gura Mea.
Ei să se întoarcă la tine,
și nu tu să te întorci la ei!
20Te voi face un zid pentru poporul acesta,
un zid tare, din bronz.
Ei vor lupta împotriva ta,
însă nu te vor învinge,
căci Eu sunt cu tine
ca să te salvez și să te eliberez“,
zice Domnul.
21„Te voi elibera din mâinile celor răi
și te voi răscumpăra din palmele celor groaznici“.

Selectat acum:

Ieremia 15: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te