YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 31:31-37

Ieremia 31:31-37 NTR

Iată, vin zile“, zice DOMNUL, „când voi încheia cu Casa lui Israel și cu Casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au rupt, cu toate că le eram Stăpân“, zice DOMNUL. „Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel, după acele zile“, zice DOMNUL: „voi pune Legea Mea înăuntrul lor și o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Și nimeni nu-l va mai învăța pe semenul sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște-L pe DOMNUL!», pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare“, zice DOMNUL, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“. Așa vorbește DOMNUL, Cel Care a pus soarele să lumineze ziua, Cel Care a pus luna și stelele să lumineze noaptea, Cel Care stârnește marea și face să-i urle valurile – DOMNUL Oștirilor este Numele Său: „Dacă vor dispărea aceste hotărâri dinaintea Mea“, zice DOMNUL, „atunci și urmașii lui Israel vor înceta să mai fie o națiune înaintea Mea pentru totdeauna!“. Așa vorbește DOMNUL: „Dacă cerurile de sus vor putea fi măsurate, iar temeliile de jos ale pământului vor putea fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu întregul neam al lui Israel pentru tot ce a făcut“, zice DOMNUL.