YouVersion
Pictograma căutare

Iov 26

26
Răspunsul lui Iov
1Iov a răspuns și a zis:
2„Ce bine l-ai ajutat tu pe cel fără putere!
Ce bine ai sprijinit tu brațul lipsit de vigoare!
3Ce sfaturi bune ai dat tu celui lipsit de înțelepciune!
Ce multă înțelegere i-ai arătat!
4Pentru cine ai rostit aceste cuvinte
și a cui suflare a ieșit din tine?
5Umbrele tremură,
de sub ape și de sub locuitorii lor.
6Locuința Morților este goală înaintea lui Dumnezeu,
iar Locul Nimicirii#26:6 Ebr.: Abaddon. nu este acoperit.
7El întinde nordul asupra golului
și atârnă pământul pe nimic.
8El leagă apele în norii Săi,
iar norii nu se rup de greutatea lor.
9El acoperă fața tronului Său,
întinzându-Și norii peste el.
10El a trasat o boltă peste fața apelor,
până la marginea dintre lumină și întuneric.
11Stâlpii cerurilor se clatină
și se înspăimântă la mustrarea Sa.
12Prin puterea Lui a liniștit marea
și prin priceperea Lui l-a zdrobit pe Rahab.
13Suflarea Lui înseninează cerurile,
mâna Lui străpunge șarpele fugar.
14Iată, acestea sunt doar marginile căilor Sale
și cât de slabă este șoapta pe care o auzim despre El.
Dar cine poate înțelege tunetul puterii Sale?“.

Selectat acum:

Iov 26: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te