Luca 2
2
Nașterea lui Isus
1În zilele acelea, a ieșit un decret de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea. 2Acest recensământ s-a făcut pentru prima oară în timp ce în Siria#2:2 Provincie romană, care includea și o parte din Canaan și Asia Mică. era guvernator Quirinius. 3Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4Iosif s-a dus și el din Galileea, din cetatea Nazaret, înspre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem,#2:4 O călătorie de aproximativ 150 km sau 3 zile. Betleemul era situat la aproximativ 12 km sud-vest de Ierusalim. pentru că era din Casa și din familia lui David, 5ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască. 7Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfășat și L-a așezat într-o iesle, pentru că în han nu era loc pentru ei.
Vestea bună adusă păstorilor
8În regiunea aceea erau niște păstori care locuiau pe câmp și stăteau de pază noaptea lângă turma lor. 9Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și gloria Domnului a strălucit de jur împrejurul lor. Ei s-au speriat foarte tare. 10Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: 11astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul! 12Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copilaș, înfășat și culcat într-o iesle“.
13Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime din armata cerească, lăudându-L pe Dumnezeu și zicând:
14„Glorie lui Dumnezeu în înălțimi
și pace pe pământ,
între oamenii plăcuți Lui“.
15După ce îngerii au plecat de la ei în Ceruri, păstorii și-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem și să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“.
16S-au dus repede și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și pe Copilaș culcat în iesle. 17Când L-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Copilul Acesta. 18Toți cei care i-au auzit, au rămas uimiți de ceea ce le-au spus păstorii. 19Maria însă păstra toate aceste cuvinte, cugetând la ele în inima ei. 20Apoi păstorii s-au întors, glorificându-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit și le-au văzut și care erau întocmai cum li se spusese.
21Când a venit ziua a opta, în care Copilașul trebuia circumcis, I-au pus numele Isus, nume rostit de înger înainte ca El să fi fost conceput în pântec.
Isus este prezentat la Templu
22Și când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, poruncită în Legea lui Moise, s-au dus cu El la Ierusalim ca să-L înfățișeze înaintea Domnului – 23așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, care este băiat, să fie numit sfânt pentru Domnul“#2:23 Vezi Ex. 13:2. – 24și ca să aducă o jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel“#2:24 Vezi Lev. 12:8..
25Și iată că în Ierusalim era un om care se numea Simeon. Acest om era drept și evlavios. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. 26Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Cristosul Domnului. 27Călăuzit de Duhul, el a venit în Templu. Când părinții L-au adus înăuntru pe Copilul Isus, ca să împlinească cu privire la El obiceiul Legii, 28Simeon L-a luat în brațe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29„Acum, Stăpâne, Tu îl lași pe slujitorul Tău
să plece în pace,
potrivit cuvântului Tău,
30căci ochii mei au văzut mântuirea Ta,
31pe care ai pregătit-o în prezența tuturor popoarelor,
32o lumină ca revelație pentru națiuni
și o glorie pentru poporul Tău Israel!“.
33Tatăl și mama lui Isus erau uimiți de ceea ce se spunea despre El.
34Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei, mama lui Isus: „Iată, Acesta este destinat să fie motivul căderii și al ridicării multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire, 35astfel încât să fie descoperite gândurile din multe inimi. Și o sabie va străpunge chiar sufletul tău!“.
36Mai era acolo și o profetesă, pe nume Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Aceasta era foarte înaintată în vârstă. Ea trăise împreună cu soțul ei timp de șapte ani după fecioria ei, 37apoi, ca văduvă, ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu se îndepărta de la Templu, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. 38A venit acolo chiar în ceasul acela și a început să-I mulțumească lui Dumnezeu și să le vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului.
39După ce au împlinit toate lucrurile poruncite în Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. 40Și Copilul creștea, Se întărea și era plin de înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu era peste El.
Isus în Templu la vârsta de doisprezece ani
41În fiecare an, părinții Lui se duceau la Ierusalim la Sărbătoarea Paștelui. 42Când a ajuns El la vârsta de doisprezece ani, s-au dus la sărbătoare, potrivit obiceiului. 43După ce au trecut zilele de sărbătoare, la întoarcere, Copilul Isus a rămas în urmă, în Ierusalim. Părinții Lui n-au știut lucrul acesta. 44Ei au crezut că Se află în caravană și au mers așa cale de o zi. Dar, când L-au căutat printre rude și cunoștințe 45și nu L-au găsit, s-au întors la Ierusalim să-L caute. 46După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. 47Toți cei care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui. 48Când L-au văzut, părinții Lui au rămas înmărmuriți.
Mama Lui I-a zis:
‒ Copile, de ce Te-ai purtat cu noi astfel? Iată că tatăl Tău și cu mine Te-am căutat cu îngrijorare.
49El le-a răspuns:
‒ De ce M-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?
50Ei însă n-au înțeles cuvintele pe care li le-a spus. 51Apoi a plecat împreună cu ei, a venit în Nazaret și le era supus. Mama Lui păstra toate aceste lucruri în inima ei. 52Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Selectat acum:
Luca 2: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.