Conducătorii poporului au locuit în Ierusalim, iar restul poporului a tras la sorți, pentru ca unul din zece să locuiască în Ierusalim, sfânta cetate, iar ceilalți nouă să locuiască în cetăți. Poporul i-a binecuvântat pe toți bărbații care au ales de bunăvoie să locuiască în Ierusalim.
Iată care au fost căpeteniile de provincie care s-au așezat în Ierusalim (în cetățile lui Iuda, fiecare s-a așezat în proprietatea sa, în cetatea sa, atât israeliți, cât și preoți, leviți, slujitorii de la Templu și urmași ai slujitorilor lui Solomon, iar în Ierusalim s-au așezat unii dintre urmașii lui Iuda și ai lui Beniamin). Dintre urmașii lui Iuda:
Ataia, fiul lui Uzia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Șefatia, fiul lui Mahalalel, un urmaș al lui Pereț, și Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Șela. Toți urmașii lui Pereț, care s-au așezat în Ierusalim, au fost în număr de patru sute șaizeci și opt de oameni viteji.
Dintre urmașii lui Beniamin:
Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Kolaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Ieșaia, însoțit de Gabai și Salai – în total nouă sute douăzeci și opt de oameni. Ioel, fiul lui Zicri, era supraveghetorul acestora, și Iuda, fiul lui Hasnua, era al doilea la conducerea cetății.
Dintre preoți:
Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadok, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, conducătorul Casei lui Dumnezeu, frații lor care făceau lucrarea de la Casă, în număr de opt sute douăzeci și doi, precum și Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amți, fiul lui Zaharia, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia, și frații lui, căpetenii de familii, în număr de două sute patruzeci și doi, Amașai, fiul lui Azarel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meșilemot, fiul lui Imer