Neemia 12
12
Preoții și leviții repatriați
1Aceștia au fost preoții și leviții care au venit cu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și cu Iosua:
Seraia, Ieremia, Ezra,
2Amaria, Maluh, Hatuș,
3Șecania, Rehum, Meremot,
4Ido, Ghinton, Abia,
5Miyamin, Maadia, Bilga,
6Șemaia, Ioiarib, Iedaia,
7Salu, Amok, Hilchia și Iedaia. Aceștia au fost căpetenii ale preoților și ale fraților lor pe vremea lui Iosua.
8Dintre leviți – Iosua, Binui, Kadmiel, Șerebia, Iuda, Matania, care, împreună cu frații săi, era responsabil cu cântările de laudă, 9precum și Bakbuchia și Uni, frații lor, care își îndeplineau responsabilitățile alături de ei.
10Lui Iosua i s-a născut Ioiachim, lui Ioiachim i s-a născut Eliașib, lui Eliașib i s-a născut Ioiada, 11lui Ioiada i s-a născut Ionatan, lui Ionatan i s-a născut Iadua. 12Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile familiilor preoțești au fost următoarele:
pentru Seraia – Meraia;
pentru Ieremia – Hanania;
13pentru Ezra – Meșulam;
pentru Amaria – Iehohanan;
14pentru Maluh – Ionatan;
pentru Șecania – Iosif;
15pentru Harim – Adna;
pentru Meremot – Helkai;
16pentru Ido – Zaharia;
pentru Ghinton – Meșulam;
17pentru Abia – Zicri;
pentru Miniamin și Moadia – Piltai;
18pentru Bilga – Șamua;
pentru Șemaia – Ionatan;
19pentru Ioiarib – Matnai;
pentru Iedaia – Uzi;
20pentru Salai – Kalai;
pentru Amok – Eber;
21pentru Hilchia – Hașabia;
pentru Iedaia – Netanel.
22Căpeteniile familiilor leviților și ale preoților pe vremea lui Eliașib, Ioiada, Iohanan și Iadua, au fost înscrise în timpul domniei lui Darius persanul.#12:22 Fie Darius II Nothus (care a domnit între anii 423–404 î.Cr.), fie Darius III Codamannus (care a domnit între anii 336–331 î.Cr.). 23Căpeteniile familiilor urmașilor lui Levi au fost înscrise în „Cartea cronicilor“ până în zilele lui Iohanan, fiul lui Eliașib. 24Căpeteniile levitice Hașabia, Șerebia și Iosua, fiul lui Kadmiel, împreună cu frații lor, stăteau unii în dreptul celorlalți, ca să aducă laudă și mulțumire Domnului, așa cum poruncise David, omul lui Dumnezeu. 25Matania, Bakbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Akub erau paznicii care aveau în grijă magaziile de la porți. 26Aceștia au trăit pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadak, a guvernatorului Neemia și a preotului și cărturarului Ezra.
Consacrarea Ierusalimului reconstruit
27La consacrarea zidurilor Ierusalimului, leviții au fost chemați din toate locurile unde se aflau, ca să vină la Ierusalim și să celebreze consacrarea cu bucurie, cu mulțumiri și cu cântece la chimvale, harfe și lire. 28S-au adunat cântăreții din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele netofatiților, 29cei din Bet-Ghilgal și cei din regiunea Ghevei și Azmavetului, căci cântăreții își construiseră așezări împrejurul Ierusalimului. 30Preoții și leviții s-au curățit, după care au curățit poporul, porțile și zidul.
31Le-am cerut conducătorilor lui Iuda să se urce pe zid și am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit spre sud, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului.
32În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda, 33Azaria, Ezra, Meșulam, 34Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia. 35Mai erau unii dintre preoți cu trâmbițele lor, precum și Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf, 36însoțit de Șemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de Iuda și de Hanani, frații lui, care aveau instrumentele muzicale ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea acestora. 37Când au ajuns la Poarta Izvorului, au mers înainte, urcând pe treptele Cetății lui David, apoi pe ridicătura zidului, pe deasupra palatului lui David, până la Poarta Apelor, spre est.
38Al doilea cor a pornit în direcție opusă, iar eu împreună cu cealaltă jumătate din popor am mers după leviți pe zid. Am continuat pe deasupra Turnului Cuptoarelor, până la Zidul cel Lat, 39apoi pe deasupra Porții lui Efraim, pe deasupra Porții Vechi, pe deasupra Porții Peștilor, a Turnului lui Hananel, a Turnului Celor o Sută, pe deasupra Porții Oilor și ne-am oprit la Poarta Închisorii. 40Cele două coruri s-au oprit la Casa lui Dumnezeu și odată cu acestea și eu, însoțit de jumătate dintre dregători. 41Preoții Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia și Hanania erau cu trâmbițele. 42Cântăreții Maaseia, Șemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam și Ezer și-au făcut auzite vocile sub conducerea lui Iezrahia. 43În ziua aceea, s-au adus foarte multe jertfe și s-au bucurat cu toții, căci Dumnezeu le dăduse o mare bucurie. Chiar și femeile, și copiii se bucurau împreună cu ei, iar vuietul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe.
44În ziua aceea, au fost numiți niște bărbați responsabili cu încăperile care erau folosite drept cămări pentru contribuții, pentru primele roade și pentru zeciuieli, ca să adune în ele, de pe terenurile cetăților, părțile stabilite de Lege pentru preoți și pentru leviți. Căci cei din Iuda se bucurau că preoții și leviții erau la locul lor, 45împlinind slujba lui Dumnezeu și slujba curățirii. Tot așa făceau și cântăreții, și portarii, potrivit cu cele poruncite de David și de Solomon, fiul său. 46Căci în trecut, pe vremea lui David și a lui Asaf, erau căpetenii care supravegheau cântăreții și cântările de laudă și de mulțumire pentru Dumnezeu. 47Tot Israelul, din zilele lui Zerub-Babel și ale lui Neemia, a dat zilnic părțile cuvenite cântăreților și portarilor. Ei au pus deoparte și ceea ce era pentru leviți, iar leviții au pus deoparte ceea ce era pentru urmașii lui Aaron.
Selectat acum:
Neemia 12: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.