Așadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtășie a Duhului, dacă este vreun simțământ și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și fiți în același gând, având aceeași dragoste, fiind uniți în suflet și având un singur scop! Nu faceți nimic din ambiție egoistă, nici din glorie deșartă, ci, în smerenie, să-i considerați pe alții mai presus decât pe voi înșivă. Fiecare dintre voi să se preocupe nu doar de interesele lui, ci și de ale altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus. El, deși exista în chip de Dumnezeu, n-a considerat că, a fi egal cu Dumnezeu, este ceva de care Se poate folosi, ci S-a golit pe Sine, luând chip de sclav și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om. S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi din Cer, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domn.
Citește Filipeni 2
Ascultă Filipeni 2
Partajează
Compară toate versiunile: Filipeni 2:1-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri