YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 31

31
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1În Tine, Doamne, mă adăpostesc!
Să nu fiu făcut de rușine niciodată!
În dreptatea Ta, salvează-mă!
2Pleacă-Ți urechea spre mine
și scapă-mă cât mai repede.
Fii pentru mine o stâncă de refugiu,
o casă a fortărețelor, ca să fiu salvat.
3Căci Tu ești stânca mea și fortăreața mea.
Tu mă vei conduce și mă vei călăuzi, datorită Numelui Tău.
4Tu mă vei scăpa de lațul care mi-a fost întins,
căci Tu ești refugiul meu.
5În mâinile Tale îmi încredințez duhul!
Tu m-ai răscumpărat, Doamne, Dumnezeul adevărului.
6Îi urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deșerți,
dar mă încred în Domnul.
7Mă voi bucura și mă voi înveseli în îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut suferința
și ai cunoscut necazul sufletului meu.
8Tu nu m-ai dat pe mâna dușmanului,
ci mi-ai pus picioarele să stea într-un loc larg.
9Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne,
căci sunt în necaz.
Mi se topesc ochii, sufletul și pântecul
de atâta întristare.
10Îmi sfârșesc viața în durere
și anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din cauza nelegiuirii mele,
iar oasele mi se topesc.
11Din cauza tuturor dușmanilor mei
am ajuns de mare dispreț pentru vecinii mei
și de groază pentru cunoscuții mei.
Cei ce mă văd pe drum fug de mine.
12Sunt uitat de inimi ca și cum aș fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13Căci aud calomniile multora –
teroare este de jur împrejur!
Când se sfătuiesc împreună împotriva mea,
ei plănuiesc să-mi ia viața.
14Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
și zic: „Tu ești Dumnezeul meu“.
15Zilele mele sunt în mâna Ta;
scapă-mă din mâna dușmanilor
și a celor ce mă urmăresc!
16Fă să strălucească fața Ta peste slujitorul Tău!
Salvează-mă, în îndurarea Ta!
17 Doamne, să nu fiu făcut de rușine,
căci pe Tine Te chem.
Să fie făcuți de rușine cei răi!
Să se coboare tăcuți în Locuința Morților!
18Să fie amuțite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie,
cu mândrie și dispreț împotriva celui drept.
19Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se adăpostesc în Tine,
înaintea fiilor omului.
20Tu-i ascunzi la adăpostul prezenței Tale
de conspirațiile omului;
îi adăpostești în colibă
de limbile certărețe.
21Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea față de mine
când eram într-o cetate asediată.
22M-am pripit când am zis:
„Sunt alungat dinaintea ochilor Tăi“.
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul cererilor mele,
când am strigat către Tine după ajutor.
23Iubiți-L pe Domnul, toți sfinții Lui,
Domnul păzește pe cei credincioși,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine.
24Fiți tari și încurajați-vă inimile,
toți cei ce vă puneți speranța în Domnul.

Selectat acum:

Psalmii 31: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te