YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 41

41
Psalmul 41
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1Ferice de omul care are grijă de cel sărman;
Domnul îl va scăpa în ziua cea rea.
2 Domnul îl va păzi și-l va ține în viață.
El va fi numit binecuvântat în țară.
Să nu-l lași la bunul plac al dușmanilor lui!
3 Domnul îl va sprijini când va fi pe patul de suferință.
Tu îl vei vindeca complet de boala lui.
4Cât despre mine, eu am zis: „Doamne, arată-Ți bunăvoința față de mine!“.
Vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta!
5Dușmanii mei vorbesc despre mine cu răutate, zicând:
„Când va muri și-i va pieri numele?“.
6Chiar dacă vine vreunul să mă vadă,
vorbește cu prefăcătorie,
în timp ce adună nelegiuire în inima lui.
Apoi, când iese afară, mă vorbește pe la spate.
7Toți cei ce mă urăsc, șușotesc împreună împotriva mea,
plănuiesc ce este rău pentru mine.
8„Ceva rău a fost turnat împotriva lui!
Nu se va mai ridica din locul în care s-a culcat!“.
9Chiar și prietenul apropiat în care m-am încrezut,
cel ce mănâncă pâinea mea,
și-a ridicat călcâiul împotriva mea.
10Tu însă, Doamne, arată-Ți bunăvoința față de mine!
Ridică-mă, ca să le dau răsplata cuvenită!
11Prin aceasta știu că-Ți găsești plăcerea în mine,
căci dușmanul meu nu triumfă asupra mea.
12Tu mă sprijini în integritatea mea
și mă faci să stau în prezența Ta pe vecie.
13Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
din veșnicie în veșnicie.
Amin! Amin!

Selectat acum:

Psalmii 41: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te