YouVersion
Pictograma căutare

Apocalipsa 5

5
Sulul scris și Mielul
1În mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părți și sigilat cu șapte sigilii. 2Și am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine merită să deschidă sulul și să-i desfacă sigiliile?“. 3Dar nimeni în Cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să deschidă sulul, nici să se uite în el. 4Și am plâns mult, pentru că nu s-a găsit nimeni care să merite să deschidă sulul și să se uite în el. 5Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă sulul și cele șapte sigilii ale lui!“.
6Și am văzut un Miel, Care părea înjunghiat, stând în picioare în mijlocul tronului și al celor patru ființe vii și în mijlocul bătrânilor. Avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. 7El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron. 8Când a luat El sulul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare avea câte o kithara și vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinților – 9și cântau o cântare nouă:
„Tu meriți să iei sulul
și să-i deschizi sigiliile,
pentru că ai fost înjunghiat
și prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu,
oameni din orice seminție, limbă, popor și națiune
10și i-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru;
și ei vor domni pe pământ!“.
11M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie. 12Ei spuneau cu glas tare:
„Demn este Mielul, Care a fost înjunghiat,
să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, măreția,
onoarea, gloria și lauda!“.
13Apoi, pe orice făptură care este în Cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice se află în aceste locuri, am auzit-o zicând:
„A Celui Ce stă pe tron și a Mielului
să fie lauda, onoarea, gloria și puterea,
în vecii vecilor!“.
14Și cele patru ființe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii s-au aruncat la pământ și s-au închinat.

Selectat acum:

Apocalipsa 5: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te