Romani 10
10
1Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți. 2Căci le mărturisesc că au zel pentru Dumnezeu, însă nu potrivit cu adevărata cunoaștere. 3Fiindcă, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și însușească o dreptate a lor înșiși, ei nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. 4Căci Cristos este împlinirea Legii, pentru dreptatea fiecăruia care crede.
Mântuirea este pentru toți cei care cred
5Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege astfel: „Omul care împlinește poruncile va trăi prin ele“#10:5 Vezi Lev. 18:5.. 6Însă dreptatea care vine din credință spune așa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în Cer?»“#10:6 Vezi Deut. 30:12. – adică pentru a-L coborî pe Cristos – 7„sau: «Cine va coborî în Adânc?»#10:7 Vezi Deut. 30:13.“ – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morți. 8Și atunci, ce spune ea?
„Cuvântul este aproape de tine;
este în gura ta și în inima ta“#10:8 Vezi Deut. 30:14..
Acesta este cuvântul credinței, pe care-l predicăm. 9Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit. 10Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea. 11Într-adevăr, Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine“#10:11 Pavel citează din Is. 28:16, în versiunea LXX.. 12Căci nu se face nicio diferență între iudeu și grec, deoarece Același Domn este al tuturor, fiind bogat în binecuvântare față de toți cei ce-L cheamă. 13Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“#10:13 Vezi Ioel 2:32..
14Așadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Și cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără să le predice cineva? 15Și cum să predice, dacă nu sunt trimiși? Așa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc vești bune!“#10:15 Vezi Is. 52:7; Naum 1:15..
16Însă nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia spune: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit?“#10:16 Vezi Is. 53:1.. 17Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. 18Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da!
„Glasul lor a străbătut întreg pământul,
și cuvintele lor au ajuns
până la marginile lumii“#10:18 Vezi Ps. 19:4..
19Însă eu întreb: oare n-a înțeles Israel? Mai întâi, Moise spune:
„Eu vă voi provoca la gelozie
prin cei ce nu sunt o națiune;
vă voi mânia printr-o națiune fără pricepere“#10:19 Vezi Deut. 32:21..
20Iar Isaia îndrăznește și spune:
„M-am lăsat găsit de cei ce nu Mă căutau.
M-am făcut cunoscut
celor ce nu întrebau de Mine“#10:20 Vezi Is. 65:1, în versiunea LXX..
21Însă, despre Israel, spune:
„Toată ziua Mi-am întins mâinile
către un popor neascultător și împotrivitor“#10:21 Vezi Is. 65:2..
Selectat acum:
Romani 10: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.