1 Cronici 20
20
1La începutul anului, atunci când regii plecau la război, Ioab și-a condus luptătorii în acele conflicte. Ei au devastat țara amoniților și au asediat Raba. Dar David rămăsese la Ierusalim. Ioab a cucerit Raba și a distrus-o. 2David a luat de pe capul regelui lor coroana care avea greutatea de un talant de aur și care era împodobită cu pietre prețioase. Apoi ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din oraș era foarte multă. 3Pe locuitorii orașului i-a dat afară din el și i-a obligat să presteze munci folosind ferăstraie, grape de fier și securi de fier. David a procedat la fel și cu celelalte orașe amonite. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întreaga lui armată. 4După toate acestea, a mai fost un conflict împotriva filistenilor la Ghezer. Cu acea ocazie, hușatitul Sibecai l-a omorât pe Sipai care era unul dintre urmașii refaiților. Și filistenii au fost astfel subordonați israelienilor. 5În timpul unei alte lupte cu filistenii, Elhanan – fiul lui Iair – l-a omorât pe Lahmi care era fratele lui Goliat din Gat – acela care avea o lance al cărei mâner era gros ca sulul unui țesător. 6A mai fost o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaș care avea câte șase degete la ambele mâini și la ambele picioare – douăzeci și patru în total. Și acesta provenea din Rafa. 7El a ridiculizat poporul Israel; dar Ionatan – fiul lui Șimea, frate cu David – l-a omorât. 8Acești fii se născuseră în familia lui Rafa în Gat. Ei au fost omorâți de David și de slujitorii lui.
Selectat acum:
1 Cronici 20: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion