YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 12

12
1Fraților, vă scriu acum și despre darurile spirituale; pentru că nu vreau să fiți neinformați cu privire la ele. 2Știți că atunci când erați păgâni, erați ghidați în mod greșit de practica închinării la idolii muți. 3Dar acum vreau să înțelegeți că nimeni care spune „Isus să fie anatema!”, nu poate face această afirmație fiind inspirat de Spiritul lui Dumnezeu. Iar când cineva declară că „Isus este Stăpânul!”, nu poate vorbi decât prin inspirația Spiritului Sfânt. 4Deși sunt oferite mai multe daruri spirituale, există un singur Spirit de la care provin ele. 5Sunt diferite slujbe (spirituale), dar ele sunt administrate de același Stăpân. 6Există o diversitate de activități (spirituale), dar ele sunt realizate în fiecare (creștin) de același Dumnezeu. 7Manifestându-se în fiecare, Spiritul lucrează pentru beneficiul celorlalți (creștini). 8Concret, Spiritul oferă unuia capacitatea de a vorbi cu înțelepciune; iar altuia, același Spirit îi dă abilitatea de a facilita creșterea în cunoaștere (a celorlalți) prin mesajul lui verbal. 9Unul primește (ca dar spiritual) credința de la același Spirit care oferă altuia darul de vindecare. 10Un creștin primește darul care îi conferă capacitatea de a face lucruri miraculoase, iar altuia i se dă profeția ca dar spiritual personal, în timp ce un altul primește abilitatea discernământului cu privire la proveniența spiritelor. Unuia i se oferă darul de a vorbi în diferite limbi, iar altuia pe acela al interpretării limbilor. 11Toate (aceste daruri spirituale) provin de la același Spirit care decide în mod suveran ce să ofere fiecăruia. 12Corpul uman este o unitate formată din mai multe părți care îl compun. La fel este și (ce a făcut) Cristos. 13Vreau să spun că noi am fost „botezați” toți de un singur Spirit, formând astfel un singur Organism – indiferent că (din punct de vedere etnic) suntem iudei sau greci, (iar din punct de vedere social, suntem) sclavi sau oameni liberi. Și tuturor ni s-a oferit posibilitatea „să bem” dintr-un singur Spirit. 14Este evident faptul că organismul uman nu este format dintr-un singur organ, ci din mai multe. 15Dacă piciorul ar spune „Pentru că nu sunt mână, nu aparțin corpului!”, înseamnă oare că își revendică în mod justificat posibilitatea să nu fie parte componentă a lui? 16Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu fac parte din acest organism!”, oare ar putea ea să nu aparțină lui doar pentru acest motiv? 17Dacă întregul corp ar fi format numai din ochi, unde ar fi auzul? Și dacă organismul ar fi format numai din sistemul biologic care facilitează auzul, unde ar fi cel care face posibil mirosul? 18În realitate, Dumnezeu a distribuit în mod suveran un loc corespunzător pentru fiecare organ al corpului uman. 19Dacă totul ar fi un singur organ, nu se mai poate vorbi despre un corp. 20Dar, de fapt, există multe părți componente care formează corpul (uman). 21Ochiul nu poate spune mâinii „Nu am nevoie de tine!”; iar capul nu poate spune picioarelor „Nu am nevoie de voi!”. 22De fapt, tocmai acele organe ale corpului nostru considerate mai slabe, ne sunt indispensabile; 23iar cele pe care le apreciem mai puțin, ajung să fie tratate cu un mai mare respect prin felul în care ne îmbrăcăm (corpul). Astfel, noi acordăm de fapt mai multă atenție acelor părți ale corpului nostru pe care nu le expunem direct privirii, 24în timp ce acele părți ale lui considerate deja frumoase, nu au nevoie de o atenție specială. Dumnezeu este Cel care a conceput corpul în acest mod, ca să ofere mai multă onoare acelor organe care (inițial) nu o au. 25Astfel este eliminată posibilitatea „dezbinării” organismului; și acest lucru este posibil prin faptul că organele vor fi preocupate unele de altele. 26În consecință, dacă un organ al corpului suferă ceva negativ, toate celelalte sunt afectate împreună cu el; iar atunci când un organ este onorat, toate celelalte părți componente ale organismului „se bucură” împreună cu el. 27Voi sunteți „Corpul” lui Cristos; și astfel, fiecare dintre voi este un „organ” al lui. 28Dumnezeu a desemnat în cadrul Comunității (lui Isus) întâi pe apostoli; în al doilea rând pe profeți și în al treilea rând pe învățători. Apoi sunt cei care fac minuni, cei care au primit ca dar capacitatea de a face lucruri miraculoase și cei care au darul vindecării (fizice). Mai există și cei care ajută pe alții; apoi cei care au (primit) capacitatea de a conduce și cei care vorbesc în diferite limbi. 29Oare sunt toți (creștinii) numai apostoli? Sunt toți doar profeți? Au toți darul de învățător? Fac toți minuni? 30Au toți darul vindecării (fizice)? Oare toți vorbesc în diferite limbi? Și pot toți să interpreteze aceste limbi? 31Vă recomand să vă doriți cu pasiune cele mai importante daruri spirituale. Dar vreau să vă prezint acum un „drum” mult mai bun:

Selectat acum:

1 Corinteni 12: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te